Conținutul acestui articol este inspirat de Dr. Menis Yousry (la finalul articolului găsești un interviu al dr. Yousry). Mințile noastre sunt organizate, în mare parte, prin intermediul tipurilor de atașament pe care le-am dobândit în relație cu cei care ne-au îngrijit în primii ani de viață. Calitatea atașamentului copil-mama este un predictor puternic a ceea ce va deveni adultul mai târziu. Bebelușul va avea relații de atașament cu orice îngrijitor care oferă îngrijire fizica și/sau emoțională regulată, indiferent de calitatea acelei îngrijiri. De fapt, copiii dezvoltă relații de atașament chiar și cu cei mai neglijenți și abuzivi îngrijitori. Prin urmare, întrebarea nu este niciodată „există un atașament între acest părinte și acest copil?” În schimb, întrebarea este: „Care este calitatea atașamentului dintre acest părinte si acest copil?”
Structura personalității bebelușului se formează în primii lui ani de viață prin intermediul relației cu membrii familiei care-l îngrijesc. El învață în această perioadă cum să stabilească o relație cu el și restul lumii, ce sunt emoțiile, cum să le exprime, apoi învață să gândească și să vorbească. Din acest motiv, relația de atașament cu mama și mai târziu cu tatăl este extrem de importantă. Dacă mama sau persoana care are în grijă bebelușul, cea care-l crește și-l iubește este supărată, nefericită cu viața sa, această persoană nu poate susține o relație călduroasă și iubitoare cu bebelușul. Dacă ea simte furie față de bebeluș, dacă-l respinge sau îl rânește, acesta va forma în structura personalității sale un model mental sau sistem de credințe care-l va determina să perceapă lumea ca un loc rece și respingător. Adultul de mai târziu va atrage oameni și circumstanțe care-l resping, care-l înfurie, întrucât el trebuie să sufere în felul în care a învățat să sufere copil fiind, pentru a simți că dragostea este reală. Cu alte cuvinte, relația cu cei care dau viață bebelușului, atașamentul față de părinti, este tiparul relației cu viața însăși!
Felul în care evoluează legătura cu mama sau persoana care îngrijește bebelușul în copilăria timpurie, afectează în viața adultă modul în care se va comporta în toate relațiile. Va influența modul în care va intra în legătură cu propriile emoții și cât de mult își va permite să se iubească pe sine și pe ceilalți la nivel conștient. Dacă mama este caldă, atentă și iubitoare, îi înțelege reacțiile și se adaptează la ele, reacționează imediat ce bebelușul plânge, îi arată iubire prin a-l ține în brațe, cât mai aproape de pielea ei, îi vorbește, îl atinge, bebelușul va dezvolta o schemă emoțională sănătoasă de adaptare: mama, oamenii și lumea sunt de încredere. Ceea ce-l va ajuta mai târziu în viață să dezvolte cu ușurință relații profunde și stabile, îl va ajuta să gândească pozitiv despre el și ceilalți, va avea rezultate bune în ceea ce întreprinde. Nu va avea nevoie de terapie mai târziu în viață pentru a menține o viață satisfăcătoare.
Particularitățile perturbatoare ale copiilor sunt în mica parte expresia ființei lor, în aceste situații este vorba mai mult de influența stărilor părinților. Starea psihică a părinților, modul în care trăiesc sau nu, problemele acestora, atmosfera din familie, aspirațiile pe care aceștia le-au realizat sau nu, educația. Toată această încărcătură din mediul de acasă reprezintă o influență puternică pentru copil. Din păcate, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, nici părinții și nici copiii nu sunt conștienți de acest lucru. Chiar dacă părinții fac eforturi mari pentru a ascunde drama sau trăirile de care au parte, copiii prind de veste. Dacă copilul crește cu pace în sufletul său, adultul de mai târziu nu va căuta să ia parte la nici un ”război” cu el și lumea, nu va dori să bea abuziv, să consume droguri sau să capete altfel de dependențe.
Ce poate face mama pentru sănătatea psihică și emoțională a copilului ei?
Mamele acestui secol sunt majoritatea educate, urmează programe de parenting, merg la terapie, citesc cărți de specialitate, și cu toate acestea nimic nu pare că funcționează. Conform teoriilor psihologiei și implicit dr Yousry, singura reformă care dă rezultate, care ajută mama să crească un copil fericit, sănătos, este să lucreze cu ea însăși. Copilul unei mame este prelungirea naturală a conștiinței ei, a psihicului ei. Copiii sunt inconștientul lor, acest vast teritoriu în care copilul înoată ca peștele în ocean. Copiii sunt expresia vie și nealterată a tot ceea ce părinții au reușit sau nu au reușit să rezolve la ei înșiși. Pentru un părinte conștient, copilul său reprezintă o oportunitate excelentă de a se cunoște mai bine, pentru a îndrepta, de dragul copilului dacă nu de dragul său, ceea ce poate fi îndreptat.
Copilul învață să meargă, să vorbească, să se exprime imitându-și părintele, copiindu-i toate manifestările conștiente sau inconștiente.
Dr Yousry spunea:” dacă vreți să aflați mai multe despre voi înșivă, priviți-vă copiii!”
Jung spunea: “Mai înainte de a voi să schimbăm ceva în copii, ar trebui să ne cercetăm cu atenție și să vedem dacă nu ar fi mai bine să schimbăm ceva în noi înșine…”
Bowlby spunea: “copiii mici, care, indiferent de motiv, sunt privați de îngrijirea și atenția continuă a unei mame sau a unei mame înlocuitoare, nu numai că sunt perturbați temporar de o astfel de privare, dar pot suferi, în unele cazuri, efecte pe termen lung care persistă.”
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: “Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii”.
Creierul bebelușului are nevoie pentru a se dezvolta de creierul mamei lui care să-l antreneze pentru viața care-l așteaptă înaintea lui. Primul exercițiu este cel creat de legătura de atașament cu mama. Dacă această legătură de atașament nu este una sănătoasă, distorsionată de trăirile interioare ale mamei, de viața ei nefericită, copilul vă suferi, așa cum spune părintele atașamentului J Bowlby, de la leagăn până la mormânt. Dacă mama este în contact cu ea însăși, este satisfăcută de viața ei, legătura de atașament îi va transmite copilului că el este iubit, protejat, legătura este securizată. Rolul părinților este acela de a-și învăța copiii să-și facă ordine în viață. Dar cum ar putea ei să facă acest lucru într-o manieră sănătoasă dacă ei înșiși nu au acest tipar bine conturat? Dacă părinții nu au o viață armonizată, nu-și vor putea ajuta copiii.
Relația dintre părinți este un exemplu pentru copil, prin urmare această relație trebuie consolidată. Acest lucru se poate realiza dacă cei doi părinți își amintesc unul de celălalt, dacă își sprijină reciproc speranțele și visurile. Astfel, cuplul formează o combinație puternica ce va permite fiecăruia să realizeze mult mai mult decât ar fi făcut separat, atât pentru ei doi, cât și pentru copiii lor. Pentru ca relația să avanseze este necesar ca cei doi să-și dea seama care sunt punctele lor de vedere, care sunt scopurile, sentimentele și intențiile. Toate acestea sunt actualizate cu regularitate prin intermediul comunicării libere dintre ei. Nici o relație nu funcționează ideal, dar atunci când cei doi își adaptează propriul comportament în așa fel încât să negocieze o oarecare potrivire a scopurilor lor, situația se transformă. O astfel de relație aduce siguranță iar copilul care intra în lume într-o astfel de combinație se va simți securizat.
Pe parcursul vieții tindem să înmagazinăm comportamente și reacții care să conserve și să confirme schemele emoționale pe care le-am învățat devreme în viață. Ceea ce știm, ceea ce avem in sufletul nostru caută confirmare. Ca părinte poți face multe, și faci multe pentru copilul tău. Dar dacă vrei cu adevărat să crești copii fericiți, fii tu fericit! Daca vrei să crești copii educați și morali, devino tu acest exemplu de urmat! Dacă vrei să crești copii toleranți, fii tu tolerant! Așchia nu sare departe de trunchi, spune înțelepciunea poporului. Amintește-ți constant că în cea mai fericită amintire a copilului tău, Tu erai acolo și erai fericit. Amintește-ți că pe măsură ce va crește, copilul tău poate uita ceea ce l-ai sfătuit, dar nu va uita ușor felul în care l-ai făcut să se simtă. Copilul tău va deveni ceea ce ești tu zi de zi în preajma lui. Devino ceea ce vrei ca el să devină!
„Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.” Feodor Mihailovici Dostoievski
Cu multa sinceritate,
P.S. Daca iti place ceea ce citesti si consideri ca acest articol ar putea ajuta, ofera si altcuiva posibilitatea de a afla despre el!
Photo: Unsplash.com
