Cartea Tibetană a vieții și a morții

Sogyal Rinpoche

În această secțiune a blogului doresc să împărtășesc cu tine cărți care-ți pot transforma viața, care-ți pot schimba gândirea. Și în felul acesta vei ajunge să-ți schimbi viața, vei ajunge să iei cunoștință de tine însuți. Împreună vom intra în extraordinara lume a cărților, pe care le consider învățătorii cei mai răbdători, prietenii cei mai tăcuți și constanți. Cărțile pe care ți le voi recomanda sunt izvoare de înțelepciune, hrană pentru suflet!

Voi începe prima mea recenzie cu această carte pentru ca am citit-o de cele mai multe ori. Am citit de 8 ori Cartea tibetană a vieții și a morții pentru că am simțit că această carte va reuși să vindece două traume care îmi tulburau constant liniștea, este vorba de moartea bunicii și moartea tatălui meu. Și a reușit! Perioada în care am citit-o a fost asemănătoare unui proces terapeutic! O recomand cu căldură tuturor, dar mai ales acelora care nu au reușit să treacă peste moartea unei persoane dragi. Există atât de multă înțelepciune și compasiune în conținutul acestei cărți, care are darul de a alina sufletul și de a stăpâni mintea agitată.

De ce să citești această carte?

Este foarte simplu! Pentru că s-ar putea să îți schimbe viața, la propriu. Cartea oferă o tehnică sacră prin care-ți poți transforma viața prezentă, înțelegere asupra morții dar și asupra vieților viitoare. Cartea este o prezentare completă a înțelepciunii budismului tibetan care are darul de a atinge sufletul și de a te determina sa-ți trezești conștiința. Vei întâlni citind cartea interacțiunea dintre viață și  moarte expusă într-o manieră cuprinzătoare, practică și înțeleaptă. Această carte este un manual care te învață adevărata semnificație a vieții, cum să accepți moartea ca destin natural, cum să te îngrijești de sufletul tău și al unui muribund. Să citești conștient pentru a înțelege, apoi să aplici acest izvor de înțelepciune, inevitabil te-ar conduce la reorganizarea din temelii a modului în care privești viața. Citind descoperi incredibile resurse de luciditate, de echilibru și de seninătate exact acolo unde te așteptai mai puțin: în tine! 

Ceea ce am făcut cu viața nostră determină ceea ce suntem atunci când murim. Și totul, dar absolut totul, contează.

Sogyal RinpocheCartea Tibetană a vieții și a morții

Așa cum sugerează titlul, în Cartea tibetană a vieții și a morții, Rinpoche schițează o cale de transformare spirituală care implică meditația, întărirea karmei pozitive, compasiunea, generozitatea și exercițiile mentale. Este vorba despre felul în care ar fi benefic să înțelegi viața,  felul în care poți accepta moartea și felul în care poți ajuta pe cineva să dobândească seninătatea acceptări morții ca ceva ce nu poate fi schimbat. Această carte îți oferă o expunere practică a acestor procese într-o manieră caldă și desăvârșită. 

Cartea prezintă învățăturile budismului tibetan, este scrisă de Sogyal Rinpoche care la vârsta de 6 luni a intrat în mânăstirea maestrului sau, Jamyang Khyentese Chökyl Lodro care avea să-i devină temelia vieții lui și sursa de inspirație pentru această carte. Din vremuri îndepărtate religia și spiritualitatea au încercat să ofere suport sufletelor care căutau o viața seminficativă, încărcată de sens. Această carte poate fi și pentru tine unul dintre cele mai importante ghiduri pentru a trai o viața mai buna. 

Cartea lui Sogyal Rinpoche are puterea de a atinge inima și de a trezi conștiința. El explorează subiecte precum: evoluția, karma și renașterea, bardo-ul devenirii, natura minții și modul de a instrui mintea prin meditație sau faptul ca totul este schimbător și nimic nu rămâne permanent. Maestrul tibetan Dzogchen ne arată cum să urmam o cale spirituală în lumea modernă în care ne ducem existența și oferă învățături minunate despre practica compasiunii.  Prezintă modalități autentice de pregătire necesare unei persoane muribunde, inclusiv practici spirituale specifice de care te poți folosi pentru a alina suferința morții. Dificultățile cu care viața te testează te pot transforma în ființă rigidă, de multe ori lipsită de empatie sau tensionată. Extraordinarele învățături din cuprinsul acestei cărți îți oferă o direcție clara asupra modului în care poți dobândi pacea minții iar acest lucru are darul de a te determina să privești în tine. 

Suntem atât de înclinați să privim în afara noastră încât am pierdut aproape complet accesul la ființa noastră interioară. Ne îngrozește să privim spre interior, deoarece cultura noastră nu ne-a oferit nici un indiciu despre ce vom găsi acolo. Am putea chiar crede că procedând astfel riscăm să înnebunim.(...) De aceea ne facem viaţa atât de agitată încât să eliminăm cel mai mic risc de a privi în noi înşine.

Sogyal RinpocheCartea Tibetană a vieții și a morții

Daca iti place ceea ce citesti si consideri ca acest articol ar putea ajuta, ofera si altcuiva posibilitatea de a afla despre el!

 

Cu multa sinceritate,

 

Photo Credit: Unsplash

AdelaR

Author AdelaR

More posts by AdelaR

Leave a Reply

twenty − 4 =