2020 … începuse un deceniu nou! Suna totul atât de optimist. Lista cu rezoluții era gata, îmi rămânea doar să aștept răbdătoare împlinirea ei. Un an în care voi putea face orice, îmi ziceam! Până aici totul se încadrează în normalitate, nu-i așa, 2020? Așa era viața mea până în februarie când un virus microscopic a reușit să-mi destabilizeze firescul zilnic, obiceiurile și certitudinile. În urmă cu un an, nu m-aș fi putut aștepta la o asemenea frământare? Lumea întreagă urma să trăiască o perioadă de tortură mentală. Acest virus a reușit să ne traumatizeze pe mulți dintre noi, a destructurat ceea ce era considerat standard. Impactul a determinat în mod colectiv să redescoperim relativitatea lucrurilor.
A trecut aproape un an de când am început această nouă viață care m-a provocat să stau liniștită între pereții casei. Un an în care m-am ridicat din pat fără alarmă, în care am traversat leneșă sau adormită dormitorul, și m-am plimbat din sufragerie în balcon, din fotoliu pe canapea. Un an de zile bune și zile rele, de adaptare la noua normă și de a rămâne în ea, de a lucra de acasă, de a nu-mi vedea familia și prietenii. Am petrecut mult timp reflectând la această nouă viață, la vechea mea viață și la ce va presupune noua mea viață. De fapt, anul acesta a reprezentat o reevaluare fundamentală a valorilor și o continuă adaptare la o nouă normalitate despre care nu aveam nici o idee. Și ce poate fi mai intimidant și înfricoșător decât necunoscutul!
- Pentru a avea liniște în acest an neliniștit am fost nevoită să mă împac cu gândul că anul acesta nu-mi voi putea îndeplini anumite dorințe. De exemplu, ”Petrece mai mult timp cu familia.” Nu numai că nu aș fi putut realiza acestă dorință, anul acesta contactul cu ei trebuia limitat dacă nu evitat. „Călătorește mai mult”, cum aș fi putut când anul acesta am fost sechestrată în micuțul meu apartament. „Fii mai sociabilă”. Firea mea introvertă avea nevoie de acest exercițiu de socializare pentru a mă deschide către ceilalți, dar mă simt nevoită să amân realizarea lui.
- Anul acesta am reflectat asupra timpului și afecțiunii risipite cu anumiți oameni care nici nu s-au obosit să mă cunoască și care nu simt nimic pentru mine. Am avut răgazul necesar conștientizării inutilității anumitor relații și am hotărât să nu-i mai rețin în viața mea. Ne-am îndepărtat natural unii de alții pentru a face loc altor ființe care poate vor dori să mă cunoscă cu adevărat. Acum grija și atenția mea sunt îndreptate către familie, către cele câteva ființe dragi care-mi sunt adevărați prieteni și către persoanele rare și deosebite care-mi citesc blogul. Cu aceștia pot comunica lucruri care contează pentru mine, în fața lor nu sunt nevoită să-mi stăpânesc anumite puncte de vedere de teamă că ideile mele sunt imposibil de acceptat.
- Anul acesta am avut tihna necesară conectării, emoționale și online, cu familia mea mai mult ca în oricare alt an. Am ajuns să cunosc aspecte semnificative despre verișorii mei, mătușile și unchii mei, despre neamul meu. Legătura cu familia este sursa primordială a liniștii sufletești și tiparul după care ne croim relațiile cu ceilalți.
- Anul trecut am realizat că este o binecuvântare faptul că trăim în era tehnologie și a internetului. Aceste cuceriri mi-a permis să rămân conectată social în timpul uneia dintre cele mai grele perioade din viața mea. Ar fi fost mult mai greu de îndurat izolarea fără WhatsApp, Facebook sau diversele alte platforme de conectare online. În circumstanțele actuale am la un click distanță nu numai posibilitatea de a vorbi cu cineva, pot să-mi comand mâncare, cărți sau haine. Telecomanda televizorului a fost anul trecut o extensie a mâinii stângi. Nu credeam că pot face supra doză de Netflix!
- Întrucât urma să termin facultatea, să-mi dau examenele și să-mi susțin licența, pot spune că lockdown-ul a venit ca un ajutor suplimentar care mi-a susținut motivația de a sta acasă pentru a studia. Tentațiile verii sau ale ieșirilor de orice fel au dispărut iar eu m-am putut alina mai ușor atunci când mintea refuza să se mai concentreze. Oricum nu aveam altă soluție care să depindă de mine!
- Mi-am exersat latura creativă scriind mult pe blog, în jurnalul personal dar și pentru alte proiecte de viitor. Din moment ce eram mai puțin ocupată cu rutina zilnică, am avut timp să-mi destind mintea.
- Îmi place să citesc la fel de mult cum îmi place să beau ceai, cu poftă! În acestă perioadă combinația dintre cele două a fost un refugiu salvator.
- Meditația face parte din obiceiul meu zilnic de câțiva ani buni, însă practica din acestă perioadă a fost o binecuvântare. Pentru că atunci când meditez, principalul obiectiv este contemplația. Îmi urmăresc respirația pentru a împiedica rătăcirea minții, iar acest exercițiu este izvorul liniștii sufletești. Este sursa tăcerii adevărate, aceea care mă întoarce adânc în mine, către acel loc unde nimic nu se întâmplă, unde transcend timpul și spațiul. Acolo este locul unde se găsește toată puterea. Doar încearcă și ai să te convingi.
- Nu îmi plăcea să gătesc dar o făceam că era necesar. Anul trecut însă a schimbat totul. Având mai mult timp, am gătit cu răbdare și gustul s-a schimbat. Mâncarea mea este comestibilă acum iar acest fapt mă motivează să mai încerc! Și da, am făcut pâine, banana bread și sarmale. Orice ne propunem poate fi realizat cu condiția să nu ne limităm credințele!
- Confruntarea cu obstacole și greutăți, cu anxietate și plictiseală, m-a provocat să mănânc ceva mai mult și am adunat câteva kilograme pandemice. Dar cum nu mai aveam scuze și nu puteam fugi de responsabilitate, cum adesea o mai fac, am făcut sport de compensare. Îmi place să fac yoga, exerciții cardio, dar cel mai mult lucrez cu stepper-ul.
- Pentru a fi sinceră cu mine este necesar să recunosc că anul acesta nu am dormit, am hibernat. Și nu doar ca să treacă timpul, am permis corpului să ceară cât are nevoie și apoi i-am satisfăcut dorința.
- Pentru că iubesc soarele și căldura lui dar nu puteam ieși din casă, i-am adus lumina și căldura în micuțul meu balcon. Mi-am amenajat un loc confortabil în care m-am tolănit, lăsându-mă mângâiată de razele lui arzătoare ore și ore în șir.
- Liniștea care a adormit orașul în 2020, mi-a permis să aud limpede ciripitul păsărilor care căutau refugiu în perimetrul blocului. Uneori dimineața mă trezea ciripitul lor și mă întrebam dacă așa gălăgioase au fost mereu? Ador să ascult cântecul acestor vietăți dimineața, discuțiile lor aprinse, chemarea lor la trezire. Anul trecut ceasul deșteptător a sunat din natură!
- Mi-a plăcut mereu să fac curat în casă, dar anul acesta a devenit hobby. Și câtă satisfacție îmi aducea când treaba era terminată! În felul acesta câteva ore bune treceau ușor și cu folos.
- Ca mulți dintre voi și eu mi-am propus să adopt un animăluț de casă. Și am adoptat un motan minunat care a schimbat totul. Îl cheamă Gustav și este adorabil. Datorită lui am câteva sarcini în plus de îndeplinit iar realizarea lor ne aduce amândurora mulțumire.
- Am îngrijit plantele din casă și acum observ că ele mi-au mulțumit crescând mari și frumoase. De regulă reușeam să neglijez una sau două care apoi se ofileau și mureau. Anul trecut însă le-am acordat atenție și ele s-au deschis.
- Am stat degeaba și am privit în gol, mi-am lăsat corpul și mintea să plutească precum un balon purtat de vânt. În situațiile tensionate, apatice renunțam să-mi controlez emoțiile și le trăiam așa cum veneau. Am observat că suferința este un învățător exigent dar care pe mine mă educă eficient și rapid.
- Am început să învăț limba spaniolă cu ajutorul Duolingo.com, ascultând broadcast-uri sau uitându-mă la filme spaniole.
- Din când în când am ieșit din casă pentru a mă plimba, pentru a mă bucură de liniștea anumitor locuri care până acum erau super aglomerate si zgomotoase.
- Pe ultimul rând, dar nu în ultimul rând, cred că acest virus m-a izolat pentru a mă confrunta cu proprii demoni interiori. M-a trimis în interiorul meu pentru a face cunoștința cu propriul suflet, pentru a conștientiza că totul este schimbător și temporar. Nu pot schimba nimic din ceea ce se petrecea afară, dar a ținut mereu de mine felul în care am ales să răspund situațiilor cu care m-am confruntat. Puteam alege să irosesc această perioadă lungă trăind în ignoranță, devenind nevrotică, puteam să mă condamn sau să mă eliberez. Aceste atitudini mentale sunt la un gând distanță iar alegerea unuia sau altuia depinde doar de mine și nu de circumstanțele exterioare. Așa a fost de fiecare dată. Sper ca acest articol să vă sădească în suflet această Speranță!
Anul care tocmai a trecut a fost unul dificil. De multă vreme nu am mai suferit ca anul acesta dar nici atât de fericită și împlinită. Ori de câte ori aveam tendința de a cădea în tiparele obișnuite ale suferinței, găseam mereu refugiu în una sau alta dintre aceste activități. Până la urmă, am realizat că eu nu sunt definită de obiceiurile mele, de abilitățile mele ci de alegerile pe care le fac. În această perioadă mi-am confirmat că felul în care gândesc influențează felul în care mă simt și comportamentul meu de azi are impact asupra celui viitor. Poate că acest virus m-a izolat pentru a învață aceste lecții prețioase pe care nici un învățător nu mi le putea oferi.
Într-o bună zi, foarte curând, pandemia va dispărea și vom fi liberi iar. Mai rezistăm puțin!
Cu multă sinceritate,
P.S. Dacă îți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el!
Photo: Unsplash.com, https://www.pexels.com/