”Dumnezeu nu schimbă nimic la un popor până ce acesta nu-și schimbă ce are în Suflet.” Coranul.
Între noi fie vorba, pandemia a scos la suprafață o societate lipsită de principii etice, de morală, care nu este dispusă să respecte norme și legi, bazată pe o gândire arhaică și un comportament ignorant, inconștient. Prin comportamentele lor iraționale, oamenii pandemici de azi ne reamintesc de faptul că doar cu câteva generații în urmă eram primitivi și că, cu puțin timp în urmă nu credeam în existența microbilor. Pe de altă parte, există și oamenii responsabili, lucizi care trăiesc conștient prezentul și-i respectă regulile. Din păcate puțini sunt cei curați și cumsecade, cei mulți sunt ignoranți si trăiesc într-o grosolană autoamăgire. În momente dificile, în special, devine cât se poate de evident faptul că majoritatea covârșitoare este incapabilă să integreze forțele ordinii și ale binelui. Această nouă formă pandemică de existență pe care o trăim azi, scoate la suprafață un individ instabil, needucat și prin urmare ușor de influențat.
Una dintre principalele întrebări puse de Socrate cu mulți ani în urmă a fost: ”Cum trebuie să trăiesc pentru a trăi conform binelui?”, este un motiv de reflecție încă actual, necesar, chiar, astăzi. Precum Socrate, ar trebui să ne întrebăm și noi, să ne preocupăm de responsabilitatea pe care o avem de a ne orienta faptele în direcția binelui personal și general. În special acum când ceea ce fac eu, poate din ignoranță, necunoaștere sau rebeliune, îl poate afecta pe celălalt. Socrate remarca următorul aspect: atunci când ne angajăm într-o acțiune, când acționăm într-un anumit fel, aproape întotdeauna ne propunem să obținem rezultate bune. Fiind oameni întregi la cap, responsabili, este firesc să nutrim această speranță. Însă ignorăm să ne întrebăm în ce măsură intențiile noastre sunt bune și pentru ceilalți, din moment ce inițiativa acestui bine este una evaluată de mine a fi bună?
De exemplu, un hoț fură din casa cuiva pentru a avea ce mânca, el consideră că oricum ei au prea mult și el nu are nimic,”nu este un păcat” își spune el pentru a-și liniști conștiința care-l apasă. Își propune să obțină ceva ce el crede că este bun, fără a se întrebe dacă intenția lui este bună și pentru celălalt. Un alt exemplu actual ar putea fi o persoană care nu crede în existența virusului, nu a auzit pe nimeni cunoscut, nu are nici un simptom. Deși știe că poate fi purtător asimptomatic, el decide să nu poarte mască în condițiile impuse, pentru că el nu se consideră un pericol pentru alții. Această judecată a lui nu se bazează pe cunoștințe, teste sau dovezi și pe propriile prejudecăți, stereotipuri sau anumite gânduri iraționale. El consideră că intențiile lui sunt bune, că nu poate face rău nimănui, fără să ia în considerare pe ceilalți.
Atunci, de unde vine răul, dacă toată lumea caută binele, se întreabă Socrate și noi odată cu el? ”Răul vine din faptul că omul se înșală în privința binelui,” răspunde acesta. Este cumva de datoria noastră să ne întrebăm înainte de a acționa dacă binele meu, este și binele altora! Este posibil să mă fii înșelat în privința a ceea ce eu consider că este bine? Deși intențiile noastre sunt de multe ori îndreptate către a face bine, ar fi indicat să ne întrebăm: Ceea ce eu simt că este bine, este susținut, este validat de gândire? Acțiunile mele sunt motivate de intenții juste? Când mă duc seara la culcare, conștiința mea este împăcată și mă lasă să dorm? Cuvintele și comportamentul meu pot răni pe cineva? Este necesar să spun ce urmează să spun? Este adevărat? Este bine să fac ce tocmai urmează să fac?
Ceea ce facem în fiecare zi contează, absolut totul contează! Faptele noastre bune și rele ne urmăresc ca o umbră, ele pot eleva sufletul sau îl pot ruina. Este important pentru noi să ne punem întrebări iscoditoare pentru a ne îmbogății mintea și psihicul. Curiozitatea ne deschide orizonturi în vederea înțelegerii lumii și în vederea cunoașterii de sine. Impactul acestei cunoașteri duce la acceptarea cu mai multă ușurință a ceea ce este diferit și separat de noi, duce către acceptarea de sine și a celorlalți. Celălalt este o ființă ca tine, care trăiește suferințe și drame despre care tu nu știi nimic, la fel cum el nu știe despre ale tale. Care poate gândi diferit de tine, dar asta nu înseamnă că tu ai dreptate și el greșește. Fiecare își reprezintă și analizează lumea în funcție de propriile cunoștințe și convingeri. Iar practic, nici unul dintre noi nu deținem adevărul absolut. Ceea ce este corect pentru unii, poate părea greșit pentru alții. Este necesar, prin urmare, să respectăm părerile celorlalți, contextul social, în special cele excepționale, să devenim disponibili față de ceea ce este diferit în celălalt. Un asemenea exercițiu purifică sufletul și mintea, ne transformă, devenim mulțumiți de noi înșine. Trăim conform binelui pentru a trăi bine!
Este bine de știut că răul vine din necunoaștere, din ignoranță. Iar din ignoranță putem ieși prin intermediul cunoașterii, al conștientizării. Trebuie doar să vrem. Acum mai mult ca altădată, suntem ceva mai atenți la lumea din jurul nostru, și vedem anumiți indivizi, care prin comportamentele lor, ne dau de înțeles că pe ei nu putem conta. Acești indivizi au o incapacitate lăuntrică de a se gândi la celălalt, de a-i respecta, de a recunoaște că se pot înșela. Par incapabili de a judeca limpede.
Socrate ne asigură că pentru a deveni capabili să facem bine, nu trebuie să reținem mecanic manuale de etică sau morală, nu este necesar să absolvim cele mai prestigioase academii. Ceea ce este necesar să facem este să trezim prin exercițiu ceea ce deja există în noi latent, să căutăm și să urmăm în ceea ce facem Adevărul, să ne aplecăm mai mult atenția către ceea ce este just, drept. Cu cât suntem mai drepți cu noi și ceilalți, cu cât mai mult ne orientăm către adevăr, cu atât mai aproape suntem de bine. Adevărul, binele, dreptatea, sunt atribute pe care le posedăm cu toții, dar sunt active în câțiva. Înclinația către adevăr și bine sunt principii morale care necesită atenție, răbdare, ele trebuiesc exersate zi de zi pentru a deveni obiceiuri.
Noi suntem ființe sociale, depindem și avem nevoie unii de alții. Dar în momente rare și excepționale precum acest an pandemic, este necesar să păstrăm distanța dar nu să ne înstrăinăm. Este nevoie să dăm dovadă de empatie, să cooperăm pentru a izola virusul și astfel să ieșim mai repede din această stare de tortură mentală. Indiferent dacă credem sau nu în existența virusului, acesta ne poate îmbolnăvi, ne poate chiar omorî, îl putem transmite altora. Noi înșine putem aduce moartea cuiva drag, unui coleg sau cuiva necunoscut lângă care stăm în metrou sau în parc. Ignorarea realității, a pericolelor despre care auzim în fiecare zi, ne poate crea iluzia normalității, a controlului sau a faptului că lumea este la fel. Dar nu este!
Ignorând pericolul real, ne putem îmbolnăvi pentru că nu ne protejăm și ne expunem. Dacă alegem să negăm, ajungem să subestimăm gravitatea situației și foarte probabil nu vom fi vigilenți, lăsăm garda jos și devenim un real pericol pentru noi și ceilalți. Cu cât suntem mai speriați, mai indiferenți și cu cât negăm mai mult existența acestui virus, cu atât mai mult vom fi afectați emoțional. Negarea, acest mecanism inconștient de apărare, ne anesteziază emoțional și ne conduce către comportamente iraționale care ne pot predispune către anxietate. În special dacă cineva drag, cineva cunoscut sau noi ne îmbolnăvim. Atunci când răul pătrunde în ordinea lumii noastre exterioare, el este prezent și în lumea psihică interioară. În perioada de pandemie, neglijența personală reprezintă cel mai bun mijloc de a ne transforma într-un instrument al răului.
Ce atitudine este necesară pentru a trăi conform binelui, în special acum? Este necesară o transformare interioară, o schimbare mentală, care nu ne poate fi dată de către nimeni, trebuie să o găsim singuri. Atunci când avem tendința să credem că nu putem face nimic în privința acestui virus deoarece pare că nimic nu ține de noi, să ne amintim că propriul comportament este, cu adevărat, sub controlul nostru. A trăi conform binelui înseamnă a alege să ne adaptăm în mod real situației. Pentru că felul în care decidem să privim realitatea, felul în care acționăm și felul în care alegem să fim zi de zi, depinde doar de noi înșine. Și de aici vine Speranța!
Cu multă sinceritate,
P.S. Dacă îți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el!
Photo: Unsplash.com,, https://www.pexels.com/