Importanța tatălui în destinul copiilor săi, mit sau adevar?
”Tatăl a mâncat struguri acri și copiilor li s-au strepezit dinții” Ieremia, versetul 29
Relația primară a copilului cu tatăl și mama sa va influența toate relațiile acestuia de la naștere până la moarte. Tiparele timpurii de interacțiune cu tatăl sunt modelele care vor fi proiectate în toate relațiile de la cele cu prietenii până la cele cu partenerii de viață. De la ideea intrinsecă a copilului despre cine este el/ea, până la a considera ceva iubitor și acceptabil. Acele modele vor fi cele care influențează modul în care se va conecta cu el însuși și lumea. Ființele umane învață să supraviețuiască și să funcționeze cu succes în lume prin imitație socială, prin comportament de modelare. Aceste modele de interacțiune timpurii sunt tot ceea ce copilul are la îndemână în procesul de formare.
De multe ori în cadrul discuțiilor se poate auzi răspunsul întrebării: ”De ce ai făcut asta”, venind ca un ecou al vidului interior: ”Că așa făcea tata!”
Copilul este vulnerabil la aceste modele timpurii. El încorporează aceste calități comportamentale în repertoriul său de schimb social. O literatură vastă arată cum calitatea relațiilor personale, în special relațiile personale cu părinții, sunt un predictor major al funcționării și dezvoltării psihosociale pentru copii, cât și pentru adultul de mai târziu. O componentă extrem de importantă a calității conceptului de relație are de a face cu căldura, mângâierea, îngrijirea, afecțiunea și dragostea.
Relația tatălui cu copilul său este o legătură unică de atașament care este de o importanță vitală în dezvoltarea și sănătatea psihologică a copilului. Această relație specială modelează dezvoltarea copilului, a valorilor care-l influențează și poate oferi copiilor modelul masculinității, disciplinei. Supravegherea și contribuția la bunăstarea lor financiară și fizică dezvoltă un copil care se relaționează sănătos cu el și lumea. Dovezile analizate științific sugerează că iubirea tatălui este la fel de importantă ca a mamei.
În literatura de specialitate, “absenta tatălui” se traduce printr-o serie de circumstanțe cum ar fi: a avea un tata inexistent în viața copilului, din cauza morții, divorțului. Părintele este absent din cauza muncii, angajamentelor, din cauza detenției sau absentează din punct de vedere fizic, din cauza dezinteresului sau neglijenței(Barber și Eccles, 1992; Jensen și colab., 1989; Phares, 1993;Auerbach, 1999; Spruijt și colab., 2001).
Cum influențează tatăl copiii săi
Fetele vor căuta mai târziu în viață bărbați care se încadrează în modelul “bătrânului meu tată”, pentru că, la urma urmei, ceea ce căutam la nivel inconștient este familiaritatea. Prin urmare, dacă tatăl era bun, iubitor și blând, ele vor cauta acele caracteristici pentru bărbații lor. Dacă tatăl era lipsit de iubire, agresiv sau certăreț, vor cauta acest gen de bărbat. Fetele vor căuta în viitorul lor partener ceea ce au experimentat și ceea ce le este familiar. Deoarece, un ”alint” inconștient cu rol consolator va susține convingător că este puțin probabil să mă facă să sufăr în felul în care trebuie să sufăr pentru a simți că dragostea este ”reala”, cum bine zice Alain de Botton.
Băieții, pe de altă parte, își vor modela caracterul conform ”stâlpului casei, eroului copilăriei”. Ei vor căuta aprobarea tatălui lor în tot ceea ce fac, vor copia acele comportamente pe care le recunosc ca fiind atât de succes cat și familiare. Astfel, dacă tatăl era abuziv, cu tendința de a controla și domină, acestea vor fi tiparele pe care fiii lor le vor imita. Cu toate acestea, dacă tatăl este iubitor, bun, susținător și protector, băieții vor dori să fie așa.
Fetele care au relații bune cu tații lor tind să se descurce mai bine la matematică, iar băieții care au tați implicați activ tind să aibă rezultate școlare mai bune, dezvoltă un sentiment al siguranței și încrederii în sine. Ceea ce suntem, copii fiind și cine urmează să devenim, tatăl este esențial pentru acest rezultat.
Studii
Najman și colab. a realizat un studiu pe o durată de aprox. șase ani, la care au participat 8556 de femei însărcinate (N = 8556 ). Concluziile lui Najman, au sugerat că familiile în care mama își creste copilul singură (care a rămas singură pe durata studiului), și familiile cuplu fără conflict, copiii acestora au înregistrat una dintre cele mai scăzute rate de probleme comportamentale. Comparativ cu mamele care și-au schimbat partenerul în timpul perioadei de studiu. În plus familiile care au raportat conflicte au înregistrat cea mai mare rată de probleme comportamentale. Najman a concluzionat: în familiile în care copiii cresc doar cu mama nu se află un risc mai mare de a dezvolta probleme comportamentale comparativ cu copiii din familii în care mama și tatăl sunt prezenți. Mai degrabă, el sugerează că problemele de comportament ale copiilor sunt asociate cu conflictul parental și schimbarea maternă a partenerului (Najman și colab.,1997).
Silverstein si Auerbach sugerează că, dacă un copil are cel puțin un îngrijitor cu care împărtășește o relație pozitivă, cel mai probabil bunăstarea copilului va fi una pozitiva. Acest lucru este susținut de Featherstone (2001), care a sugerat că bunăstarea copilului este influențată de relațiile pozitive cu părinții și absența conflictului familial; conflictul familial fiind factorul semnificativ asociat cu rezultate psihologice negative.
Studii care explorează asocierea dintre structura familiei și consumul de alcool (Bjarnason et al., 2003) precum și fumatul (Bjarnason et al., 2003) la adolescenții din 11 țări europene au arătat că: adolescenții care trăiesc cu ambii părinți biologici se angajează mai puțin în consumul de alcool și fumează mai puțin decât cei care trăiesc în alte aranjamente. Adolescenții care trăiesc cu mama beau și fumează mai puțin decât cei care trăiesc cu un singur tată sau cei fără părintii biologici.
Cercetările americane relevă o imagine similară: adolescenții din familiile monoparentale sunt mai delincvenți decât colegii lor care locuiesc cu doi părinți biologici. Adolescenții din familiile cu un singur tată sunt mult mai delicvenți decât cei care trăiesc în familii cu o singură mamă (Demuth & Brown, 2004) Adolescenții care cresc în familii cu un singur părinte sau unul dintre părinti este venit dintr-o alta căsătorie, prezintă un risc sporit de consum de droguri. Adolescenții care trăiesc în familii unde doar tatăl este prezent, sunt expuși unui risc mai mare de utilizare a drogurilor, cât și a creșterii consumului în timp (Hoffmann, 2002).
Un studiu realizat de Institutul Național pentru Sănătatea Copilului și Dezvoltarea Umană (NICHD) a constatat că tații au avut tendința de a fi mai implicați în îngrijirea copilului când:
- au lucrat mai puține ore decât alți tați
- au avut următoarele caracteristici psihologice: stima de sine ridicată, nivelul depresiei și ostilității era scăzut, sau când au făcut cu bine față sarcinilor majore ale maturității.
- mamele au lucrat mai multe ore decât alte mame
- mamele au raportat o mai mare intimitate maritala
- când copiii erau băieți.
Concluzii
Dragostea tatălui îi ajută pe copii să-și dezvolte un sentiment al locului lor în lume. Acest aspect îi ajută mai târziu în viață la dezvoltarea și funcționarea lor socială, emoțională și cognitivă. În plus, copiii care primesc mai multă dragoste de la tații lor sunt mai puțin predispuși să se lupte cu probleme de comportament sau abuz de substanțe. Studiile arată că, dacă tatăl copilului este afectuos, susținător și implicat, el poate contribui foarte mult la dezvoltarea cognitivă, lingvistică și socială a copilului, la realizările academice, la sentimentul de bunăstare, încredere și autenticitate.
Cu două până la trei secole în urmă, rolul tatălui a fost în primul rând să servească drept susținător al familiei, transportator al valorilor morale și educației religioase pentru copiii săi. Tatăl contemporan se prezintă sub mai multe trăsături. Tatăl de astăzi nu mai este fermierul tradițional căsătorit, stâlpul și mâna de fier a familie. El poate fi singur sau căsătorit; angajat sau muncește de acasă; gay sau nu; poate avea un copil adoptiv sau provenit dintr-o altă căsătorie. Tatăl este azi un părinte cu mai multe cunoștințe, mai mult decât capabil să se confrunte cu provocările fizice sau psihologice ale copilului său. Cercetarea psihologică a familiilor din toate mediile etnice sugerează că afecțiunea tatălui și implicarea sporită a familiei contribuie la promovarea dezvoltării sociale și emoționale a copiilor.
Nu există nici o îndoială legat de importanța tatălui în destinul copilului său! Având un model pozitiv de sex masculin, acest lucru ajută un băiat adolescent să dezvolte caracteristici pozitive privind rolul de gen. Adolescentele sunt predispuse să formuleze opiniile pozitive legate de băieți și bărbații de mai târziu din viața lor. Sunt mai în măsură să facă legături ceva mai armonioase atunci când un tată implicat este prezent. Experiența validării științifice a importanței lor în literatura generală de specialitate,îi determină pe tații să fie mai conștienți de valoarea lor, ceea ce, conduce la dorința lor mai mare de a fi implicați.
Referințe
- Father absence and adolescent development: a review of the literature, LEAH EAST, RN, BN, DEBRA JACKSON, RN, PhD, LOUISE O’BRIEN, RN, PhD
- The Changing Role of the Modern Day Father: American Psychological Association
- Psychology today- The importance of fathers
Cu multa sinceritate,
P.S. Daca iti place ceea ce citesti si consideri ca acest articol ar putea ajuta, ofera si altcuiva posibilitatea de a afla despre el!
Photo: Unsplash.com
