“Cine nu are duhul varstei sale, are toata nenorocirea acestei varste. Voltaire

Nu am inca experienta completa asupra schimbarilor pe care le produce in noi varsta, incep insa incet sa pricep, si caut sa inteleg din timp citind. Pana acum nu multa vreme simteam doar “actualitatea” si nu parea sa-mi pese de altceva. Nu pot spune ca regret ceea ce am facut in trecut intrucat nu am sarit calul niciodata. Dar… regret ca nu am stiut sau nu am vrut sa stiu ca in viata exista o cale pe care nu te ratacesti niciodata si care duce doar in fata, calea de mijloc. Nu este usor de gasit deoarece nu este umblata de omul zilelor noastre, decat arareori. Eu am ajuns pe acest drum cand am simtit ca viata mea devenise o padure intunecata unde nu se mai zarea lumina. Ce face omul in intuneric? Se sperie si fuge, cauta refugiu. Eu l-am gasit in universul uimitor al cartilor care leaga oameni din toate timpurile si care par ca-mi amintesc: nu exista perioada de timp in care tu sa nu fii trait!

Ce lucru uimitor este o carte, mi-am zis, la un moment dat, citind Arthur Schopenhauer! Caci el a fost cel care mi-a deschis ochii sa pot vedea ce deosebire extraordinara apare intre gandirea dintre varste. Lumea copilariei sau raiul pierdut este perioada in care cautam hrana in acest univers al noii noastre existente, in care toate stralucesc fermecate de noutate. Vedem viata prin prisma vesniciei care se arata curata in fata, mereu ocupati in mijlocul jocului, fara constiinta scopului. Achizitiile acestei perioade devin mai tarziu temelia ideilor noastre despre lume, care se dezvolta si se completeaza, dar nu se mai schimba in esenta. Amintirea acestei perioade aduce dorul in sufletul nostru crapat de mai tarziu.

In copilarie ne indeletnicim cu intelegerea intuitiva a lucrurilor iar educatia cauta sa ne dea notiunile de care ne folosim mai tarziu. Obsev acum ca intelegerea noastra si a lumii o dobandim prin noi insine, si nu prin invatatura altora. Valoarea morala si intelectuala nu ne vine din afara, ea izvoraste din adancimea propriei noastre fiinte. Precum frunzele unui copac primavara, toate la fel de verzi, asa suntem noi toti in copilarie, avem aceeasi forma si asemanare. Odata cu adolescenta incepe goana dupa…ceea ce fiecare numeste fericire si asteptarea sigura ca ea este acolo… undeva. Si deosebirea se extinde odata cu sperantele vesnic inselate din care se nasc nemultumirile. Daca as fi inteles mai devreme ca sunt atat de multe lucruri pe lume de care eu nu am nevoie, cat de diferita ar fi fost viata mea!

Schopenhauer spune ca in tinerete suntem mai mereu nemultumiti cu starea si imprejurimea noastra oricare ar fi: ii atribuim ei ceea ce vine din goliciunea si mizeria vietii noastre, cu care facem acum cunostinta, dupa ce ne-am asteptat la cu totul altceva. Cat de diferita ar fi fost viata noastra daca cineva ne facea sa pierdem iluzia ca vom gasi fericirea in lumea de afara, cand totul se gaseste in noi sau niciunde! Daca am fi stiut ca ceea ce este esential se gaseste in linistea mintii si lipsa durerii, am mai fi fugit in zgomot si agitatie ca sa nu ramanem singuri cu “starinul” din noi!

Deosebirea dintre varste din observatia lui Schopenhauer  

In copilarie cand batea cineva la usa ne apuca bucuria si ne spuneam plini de entuziasm: Acum vine cineva! Stiam ca sosise vremea de joaca. La batranete ne apuca un soi de spaima si ne spunem: Cine sau ce mai vine! La acele persoane deosebite care inca din copilarie au stat departe de cele lumesti sau din cine stie ce motive au ramas izolati, in tinerete au senzatia ca sunt parasiti de lume, la bataranete simt ca au scapat de ea. La inceputul vietii sentimentele sunt de multe ori neplacute intrucat vin din necunostere, la batranete sentimentele devin placute intrucat vin din cunoasterea dobandita. Acest gen de cunoastere face ca viata sa fie lipsita de tensiuni si cu mai multa liniste decat perioada tineretii. Daca tanarul are sufletul plin de speranta ca in lume se gasesc doar placeri si fericiri, care sunt mai greu de castigat, batranul stie ca in lumea de afara nu se afla nimic permanent. El acum vede lucrurile asa cum sunt ele in natura lor, pe cand lumea de la inceput a copilului este o fantasma formata din capricii, prejudecati si iluzii.

“Cea dintai lucrare ce se impune experientei este dezrobirea noastra de inchipuirile si notiunile gresite ce ni s-au gramadit in copilarie.” A Schopenhauer

In tinerete suntem veseli si dispusi la orice incercare pentru ca abia ne urcam pe “munte” si nu vedem moartea care se afla la poalele lui, de cealalta parte. Dar dupa ce am trecut dincolo de “varf”, dam cu ochii de ea. Vederea ei si toata “urcarea” ne-au scazut puterile si curajul. Daca in tinerete viata pare nesfarsita, o risipim cu aroganta, cu cat  imbatranim mai mult cu atat o economisim mai adecvat. Doar cel care a ajuns la o adanca batranete poate intelege cat de scurta este viata! La varsta batranetii viata se masoara in aduceri aminte si multe lucruri neinsemnata s-au pierdut in negura uitarii: prin urmare, mai ramane putin! In tinerete viata este lunga si in ea trebuie sa facem loc nenumaratelor sperante: prin urmare, o viata nu este de ajuns. Oftam de multe ori dupa un loc indepartat, dupa cineva indepartat, dar oare ne este dor de Timpul petrecut acolo?

Orele copilului sunt mai lungi decat zilele batranului. Timpul vietii noastre are o miscare accelerata ca un bulgare de zapada in alunecare plana. Cu cat ne indepartam mai mult de inceputul vietii, cu atat mai rapid trece timpul! Accelerarea curgerii timpului face sa se piarda uratul si pasiunile cu chinuri cu tot. Greutatea vietii devine mai putin apasatoare la varsta de aur daca am avut grija sa ne pastram sanatatea. Este important de retinut faptul ca batranetea depinde de felul in care intrebuintam anii tineretii! Putem ajunge la batranete sa ne influentam pe noi si altii, chiar lumea, intrucat, se presupune ca ne-am terminat dezvoltarea si nu mai suntem supusi impresiilor din afara. Cei batrani se hotarasc la ceva prin ceea ce gandesc, tinerii prin ceea ce aud si vad.

Dupa Schopenhauer cea mai mare energie si incordare a puterilor intelectuale o avem pana la 35 de ani. In anii urmatori experienta si eruditia (daca ne-am ingrijit de ele) sunt bogate. Omul acum se considera ca a avut timp sa priveasca lucrurile din multe unghiuri si sa mediteze asupra lor. Si astfel pricepe, in sfarsit, randuiala vietii. Toate s-au limpezit! Tot ceea ce stim la tinerete, credem ca stim, la bataranete stim cu adevarat! Toate cunostintele culese de peste tot ne-au patruns in minte si s-au intrepatruns unele in altele. Numai cine ajunge la batranete isi poate face o idee deplina asupra sensului vietii, deoarece o priveste in totalitate si lipsit de iluzii. Tineretea este bogata in conceptii si cu putinele cunostinte pe care le stie omul poate face multe. Dar la batranete omul are mai multa judecata si poate patrude cu mai multa usurinta in esenta. Tineretea ramane radacina pomului cunosterii vietii, sa nu uitam, insa, ca roadele se ivesc la varf! In functie de cat de bogate si semnificative au fost alegerile noastre, vom culege roade sau nu.

Sfarsitul vietii seamana cu sfarsitul unui bal mascat in care toata lumea isi scoate masca si poti vedea cu cine ai avut de a face. Caracterul este dezvelit, faptele s-au vazut sau nu, iluziile au disparut. Toate acestea sunt revelate doar de timp. Ironia sortii este faptul ca si pe noi insine ajungem sa ne cunostem in adevarata natura doar la batranete. Cat de important ar fi sa intelegem ca fericirea trainica se gaseste in noi. Si ca de multe ori ceea ce numim fericire este satisfacerea unei trebuinte trecatoare nascocita de mintea dualista care ne fragmenteaza in mii de bucati si mii de dorinte.

Platon ca si Freud sunt de parere ca instinctul sexual reprezinta o sursa de permanenta neliniste sau tensiune psihica. Batranetea scapata de capriciile si afectele acestui instict il lasa liber. Incepe sa simta veselia omului liber care a scapat de lanturi iar acum umbla dupa voie.

Copilul isi intinde mainile dupa tot ceea ce ii trece prin fata ochilor, toate formele si toate culorile ii incanta simturile. Tanarul este ademenit de forme si figuri, fantezia lui este exagerata iar asteptarile sunt peste ceea ce lumea exterioara ii va putea oferi vreodata. La batranete senzorialul lumii exterioare s-a temperat si experienta deschide bine ochii asupra valorii lucrurilor si oamenilor. Atunci cand ajungem sa scapam de iluziile, himerele si prejudecatile care ne invaluiesc, ne distorsioneaza judecata, putem intelege mai bine si lamurit Totul. Simtim intradevar nulitatea atasamentelor fata de lucrurile exterioare. Aceasta usurare ii ofera omului batran aerul de intelepciune. Atunci in palatul sau coliba sa omul lipsit de suferinte, dureri fizice sau morale simte odihna sufleteasca care-i permite sa se uite surazand la fantasmagonia lumii.

Daca ceva ii va umbri surasul batranului, acela va fi gandul ca el stie ca viata omeneasca traita inconstient in iluzie, sub orice podoaba doreste ea sa se ascunda, pana la urma se va dezbraca de orice zorzon. Si se va arata goala de sens daca nu i-am gasit unul sau linistita daca omul este impacat cu ea. Uratul vine la batranete, ne spune Schopenhauer, vine doar la omul care si-a lasat mintea saraca, nedezvoltata si a cunoscut in viata dor placerile senzulale si sociale. Caci doar acolo unde a fost mult ramane la batranete ceva in plus care va combate uratul! Deoarece intelepciunea, cunostintele dobandite, rationamentul, aduc un plus de intelegere si o privire lamurita asupra intregului. Sa ne amintim ca la batranete scaderea puterilor fizice poate fi un mare dezavantaj daca trebuie sa ne procuram hrana zilnica. Prin urmare un ban pus deoparte nu strica niciodata.

Fericiti sunt la batranete cei care si-au cultivat si intretinut iubirea de a studia, de a asculta muzica care sa-i hraneasca sufletul sau de a alege sa-si eleveze sufletul. Acei oameni minunati pe a caror fata se citeste viata senina si impacata pe care au trait-o cu ei si cu ceilalti. Cei mai multi si slabi la minte devin la batranete o masina umana automata care nu cugeta, ei nu fac si nu zic decat aceleasi lucruri si nimic nu le atinge sufletul. Ei raman singuri si nefericiti in asteptarea mortii. La batranete pe chipul nostru se poate citi viata buna sau rea pe care am trait-o sau care ne-a trait pe noi.

In concluzie, deosebirea fundamentala intre tinerete si batranete este: Tineretea are perspectiva vietii, Batranetea pe cea a mortii. Una are un trecut scurt si un viitor lung, cealalta invers.

La final va doresc si voua ceea ce-mi doresc si mie: sa avem seninatatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat si, mai ales, intelepciune de a intelege cuvintele lui Epicur: Moartea este o himera: deoarece atata timp cat eu exist, nu exista moarte; si atunci cand exista moartea, eu deja nu mai exist.”

 

Cu multa sinceritate,

P.S. Daca iti place ceea ce citesti si consideri ca acest articol ar putea ajuta, ofera si altcuiva posibilitatea de a afla despre el!

 

Photo: Unsplash.com,

AdelaR

Author AdelaR

More posts by AdelaR

Leave a Reply

13 − seven =