Viața modernă în care ne ducem azi existența face posibilă angajarea femeilor în urmarea unei cariere de succes. În plus, migrarea masivă către orașele mari care oferă șanse de realizare a dus la îndepărtarea tinerelor mame de familia care i-ar putea oferi ajutor în creșterea copiilor sau a treburilor casei. În aceste condiții, tatăl trebuie să-și asume un rol mai consistent în viața copiilor săi. Datorită premiselor biologice speciale, atașamentul matern este pentru copil unic și necomparat cu celelalte figuri reprezentative. El nu poate fi înlocuit nici de atașamentul față de tata. Cu toate acestea, copilul dezvoltă atașament față de tata, acesta fiind de mare importanță pentru dezvoltarea emoțională și sufletească a acestuia. Tatăl îl deschide prin joacă pe copil către lume, pune limite, extrage treptat copilul din simbioza, identificarea cu mama, conturează identitatea socială și asigură sprijin întregii familii. Tatăl stabilește limitele, domolește prin prezența sa tendințele de manifestare agresivă, ostilă, rebeliunea care poate duce mai târziu la delincvență.
Lipsa tatălui nu rămâne fără o influență semnificativă asupra dezvoltării psihice a copilului. Chiar dacă nu este prezent fizic, tatăl este prezent emoțional prin trăirile sufletești ale mamei, în tristețea acesteia, în dezamăgirea ei dacă este părăsită, în frica sau furia ei dacă acesta este abuziv sau în fericirea ei dacă relația este armonioasă. Psihanalistul James Herzing introduce termenul de ”foame paternală” care este un strigăt interior al copilului fără tată, o stare psihică a copilului privat de relația cu imaginea paternală. Această lipsă se manifestă mai târziu în viața copilului astfel:
- Modul în care va avea grijă de alții: nu pot oferi celorlalți ceea ce ei nu au primit.
- Capacitatea de a fi apropiat, intim cu partenerul.
- Probleme legate de agresivitate și afirmare personală.
- Dificultăți în a sesiza și gestiona sensuri, ordinea și sensul lumii în general.
Atașamentul stabil al tatălui îi ușurează fiicei sale căutarea unui partener de încredere. De exemplu, un tată pe care fiica îl consideră ”mișto” și pe care îl ridică în slava cerului deoarece îi lipsește atenția mamei, își poate implica mai târziu partenerul sau copiii în aceeași dinamică. Cei mai mulți dintre noi căutăm parteneri care să reflecte construcția psihologică și emoțională a Eului nostru copil. Tatăl care a trăit propriile sale traume în copilărie și este blocat emoțional va lovi, va umili sau își va abuza fiica împiedicând maturizarea ei. Aceasta va căuta mai târziu parteneri violenți, nechibzuiți, sau mult mai maturi, incapabili să formeze atașament. Fiicele taților dependenți de alcool își caută adesea parteneri dependenți. Dacă tatăl este retras emoțional și depresiv, fiica va căuta bărbați pe care-i percepe neajutorați sau slabi pentru a-i îngriji. Ceea ce rămâne nerezolvat în relația cu tatăl va căuta să fie reparat în relația cu partenerul. Este foarte important de reținut că o relație nu poate fi înlocuită cu alta. Trecutul care stă să explodeze în interior nu poate fi reparat pe ”spatele” partenerului, asemenea tentative vor eșua fără excepție și vor aduce multă nefericire. Ceea ce rămâne neconștientizat, nu poate fi uitat și nu dispare, va veni din exterior ca un destin ce pare străin, când de fapt el reflectă condiția vieții lăuntrice și va aștepta momentul prielnic pentru a se manifesta.
Tatăl tăcut, prezent fizic dar absent emoțional în relație o creează pe fata care iubește prea mult. Iubirea care se consumă în tăcere ca o pedeapsă dezvoltă în fiică o rană de iubire pe care nu o poate uita dar cu care trebuie să trăiască, rămâne agățată în ea și care speră în adâncul ființei sale că totul ar fi putut fi diferit. Această iubire va fi căutată de fiică în bărbații din viața sa, aproape cu disperare. Fetița ajunge să creadă că dacă tatăl nu-i vorbește ea nu este suficient de bună, de inteligentă, de frumoasă. Cu cât mai mult trece timpul, cu atât mai mult golul se umple cu convingeri negative: ”Nu sunt bună de nimic!”, ”Nu sunt suficient de…!” Subestimarea fiicei duce la idealizarea bărbatului, iar golul este umplut cu fantasma prințului salvator din poveștile cu care a crescut. În absența tatălui aspectul mitic al fantasmei nu este umanizat. Ea rămâne prizoniera propriului romantism, o nefericită care așteaptă salvatorul, precum prințesa din turn.
Energia ei psihică este investită în reverii romantice (bărbați bogați care au ”castele”, puternici care o salvează sau apropiați de vârsta tatălui ca răspuns al Eului imatur blocat în relația oedipiană) în loc să se implice într-o iubire reală și posibilă conformă condiției sale. Fiica crescută fără tatăl său caută să fie în centru atenției, astfel ea rămâne la mila propriei fantasmagorii. Tăcerea tatălui duce la formarea complexului patern care-i poate chiar distruge încredere în sine. Lipsa încrederii în sine o face să caute acest gen de bărbați cu potențial, să se comporte ca o prințesă de porțelan sau caută confirmări din partea celorlalți, pozând ca un model, îmbrăcată șic cu buzele țuguiate, în speranța că cineva o va remarca sau îi va descoperi talentele. Vocea care o trimite în aceste fantezii nefericite, este vocea unei prizoniere a complexului patern.
Tatăl incestuos afectează grav nu doar identitatea sexuală a fiicei sale dar și faptul de a exista, prețuirea de sine a fost complet distrusă de gestul tatălui. Integritatea ei sexuală suferă o traumă care o poate determina să-și ofere corpul pângărit de tată tuturor bărbaților. O gamă variată de studii demonstrează că prostituatele sunt marea majoritate victime ale incestului. Întrucât nu au fost respectate, nu pot să se respecte pe sine. Acestea își urăsc tatăl și indirect toți bărbații clienți.
Tatăl puritan, foarte sever, de cele mai multe ori, prin această răceală, el dorește să-și protejeze fiica împotriva propriilor dorințe fiziologice spontane. Dar răceala și tăcerea dintre ei poate avea efecte negative, cum ar fi imposibilitatea de a avea o relație afectuoasă de atașament. Prin acest comportament, tatăl provoacă fiicei adolescente prima și cea mai mare suferință din iubire. Tatăl care se teme de propriile reacții ar putea totuși să-și dea osteneala și să-i spună copilei sale câteva cuvinte care să-i confirme diferența sexuală și faptul că poate plăcea unui bărbat. Psihoterapeuta D Hautreux propune aceste cuvinte de confirmare: ”Ești frumoasă și ești pe cale să devii femeie. Vei fi dorită de bărbați și eu însămi sunt bărbat. Aș prefera să păstrăm între noi o anumită distanță.”
Dacă astfel de cuvinte nu sunt spuse, umanizate, fiica suferă. Când formele ei feminine ies în evidență, tatăl prin tăcerea lui îi spune că aceste forme par periculoase. Fetei îi rămân două alternative: își pune farmecele în evidență pentru a seduce, a atrage atenția sau încearcă să refuze diferența sexuală purtând haine lălâi care-i ascund formele. Când tatăl nu este complet ancorat în muncă, când știe să facă diferența între eros și dorința de incest, va putea avea cu fiica sa relații afectuoase. Acest eros sănătos al tatălui va trezi în ea dorința inconștientă de a se mărita cu el pentru a-i putea oferi puțin din aceeași iubire și afecțiune pe care el i-o dăruiește. Această dinamică ce se joacă între ei, îi confirmă că tatăl nu va fi bărbatul vieții ei, dar îi validează dreptul legitim al propriilor dorințe și al vieții sale sentimentale.
Psihanalista L. Shieres-Leonard, descrie câteva atitudini, care nu au pretenția de a fi privite ca niște tipare fixe, pe care le adoptă femeile ca reacție la trauma provocată de tată:
Eterna adolescentă, este femeia care renunță la potențialul său pentru a fi pe placul bărbaților. Când tatăl lipsește din dezvoltarea sa psihologică, fiica rămâne prizoniera nevoii de a plăcea sau poate adopta o atitudine de revoltă. Se închid în ele, refuză orice cochetărie sau încearcă să fie precum modelele din reviste, neglijându-și propria realitate, adevărata lor personalitate rămânând astfel nelucrată. Eterna adolescentă refuză să crească lăsându-i pe alții să-i marcheze destinul, ia foarte greu inițiative sau hotărâri, neasumându-și responsabilități. Găsește că este mai ușor să se adapteze schimbărilor pe care viața sau bărbații din viața ei le hotărăsc, iar când situația devine foarte grea se refugiază într-o lume a fanteziei.
Tiparul este întâlnit la ”femeia fatală”, gospodina perfectă cu hainele și coafura impecabile, muza cu destin tragic sau ”păpușa dulce” pe care-ți vine ”să o mănânci” care stă agățată de brațul unui bărbat de succes. Deși pare mândră și încrezătoare, aproape stârnește invidie în jur, ea însă își simte propriul zbucium interior. Pe măsură ce îmbătrânește această păpușică își maschează din ce în ce mai greu amărăciunea. Mânia ei inconștientă o face să-și acuze partenerul dar rămâne pasivă și dependentă de el sau devine manipulatoare, rece și duplicitară. Acestea sunt comportamente care reflectă angoasa femeii neglijată de tatăl care i-a apreciat doar frumusețea și farmecul de păpușică, calitățile ei lăsându-l indiferent. Pentru a-și dobândi propria putere va trebui să-și sacrifice imaginea de păpușă fermecătoare și să devină ea însăși. Să aibă curajul de a-și afirma propriile idei, responsabilități cu riscul de a nu fi plăcută.
Un alt tipar de adolescentă eternă este ”fata de sticlă” care stă ascunsă în spatele pretextului că este fragilă și hiper-sensibilă și se refugiază în lumi imaginare sau cărți. Ea devine o fantomă a celei care ar fi putut fi. ”Seducătoarea” este cea care trăiește bucuria momentului prezent, a neprevăzutului. Lipsită de constrângeri, își schimbă planurile constant refuzând orice responsabilitate sau obligație. Deși consideră că existența ei este spontană și ”altfel decât…”, traiul ei este unul improvizat ca revoltă împotriva tatălui care a neglijat-o.
”Marginala” este fiica identificată cu tatăl ajuns un obiect al rușinii, un tată care s-a revoltat împotriva societății sau a fost respins de aceasta. Mama a preluat frâiele casei, iar fata a fost mișcată de drama tatălui. Având același caracter auto-distructiv, ea poate urma același destin ca tatăl. Această tipologie de femeie se schimbă greu sau pur și simplu refuză schimbarea. Atitudinea marginalei este mai mult o inerție, o forță interioară care o împinge către consumul de droguri, alcoolism, prostituție sau sinucidere. Este o femeie deprimată care-și plânge viața ratată și relațiile compromise cu tot soiul de bărbați nepotriviți de care stă agățată, doar ca sa nu cadă. Având convingerea profundă că este o ratată, un nimeni care valorează nimic, ea va căuta un Dumnezeu care să-i fie totul. Ea va cădea victimă caracterului auto-distructiv, dând crezare propriilor convingeri paranoide, cum că, de exemplu, poate trăi sentimente paranormale.
”Amazoanele” sunt femeile care au trăit sub tirania unui tată autoritar. În loc să-și vindece rana provocată de tată, ele o întrețin în relațiile cu bărbații, poartă haine bărbătești sau adoptă comportamente masculine. Acestea sunt hiper-active, devin femei ale datoriei și ale principiilor, resping de multe ori bărbații sau îi disprețuiesc, renunță la capacitatea de a stabili relații afectuoase. ”Superstarul” este genul de femeie din această categorie care încearcă să reușească în tot ce face. Este foarte muncitoare, se vrea femeia și soția perfectă, pentru a compensa acolo unde tatăl a eșuat. Strivită de povara responsabilităților, obosită, ea își pierde contactul cu emoțiile și devine ca o stană de piatră pe care nimic nu o poate atinge. Lumea ei interioară este moartă. Reușitele și succesul nu mai dau sens existenței, este sătulă de toate și devine cinică și rece. Teama de a fi respinsă, ascunsă sub masca cinismului o va duce către depresie. În multe cazuri, tatăl a tratat-o ca pe un băiat în care a investit propriile ambiții neîmplinite. În loc să-i respecte feminitatea, tatăl i-a țesut un destin masculin.
Fata ”ascultătoare” care are un simț al datoriei exagerat, inoculat de o structura familială și religioasă rigidă. Când nu urmează acest model se simte puternic vinovată. Aceste femei și-au pierdut originalitatea și spontaneitatea. Ele dau naștere femeii martir care duce la rangul de artă devotamentul și sacrificiul de sine, întruchipând imaginea fantasmatică pe care copilul o formează despre mama lui. Sunt soțiile devotate total soțului și copiilor, unei cauze sau religii pentru că nu-și acordă dreptul de a se gândi la sine.
”Regina războinică” este amazoana care se opune hotărât iraționalității tatălui pe care-l consideră un degenerat. Ea va ajunge la o insensibilitate radicală, rigidă, precum atitudinea tatălui care a provocat-o. Chiar dacă tatăl ar fi fost nebun sau degenerat, reacția fiicei va trăda aceeași nebunie și lipsă de măsură.
Implicarea tatălui în viața fiicei sale reprezintă o necesitate incontestabilă, iar crearea unei legături sănătoase cu ea este decisivă, deoarece aceasta o ajută să-și dezvolte încrederea în sine și să-și creeze o imagine de sine pozitivă. Pentru a face acest lucru, un tată trebuie să-și încurajeze verbal fiica, să fie prezent în viața ei, să-i respecte sentimentele, să asculte ce are de spus și să se intereseze activ de hobby-urile ei. Acest lucru o va ajuta să scape de nesiguranțe și să-și crească încrederea în propriile abilități. Fiicele depind de tații lor pentru siguranță și sprijin emoțional. Tatăl cald și consistent în relație îi arată fiicei sale care este dinamica unei relații bune cu un bărbat. Dacă tatăl este iubitor și blând, fiica lui va căuta acele calități la bărbații viitori din viața ei. Dacă un tată este puternic și curajos, ea se va lega strâns de bărbați cu același caracter.
Cu multă sinceritate,
P.S. Dacă îți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el!
Referințe:
Există iubiri fericite? – Guy Corneau
Researchgate.net – The Role of Father Involvement in the Perceived Psychological Well-Being of Young Adult Daughters: A Retrospective Study
Traumă, atașament, constelații familiale – Franz Ruppert
Photo: Unsplash.com, https://www.pexels.com/
