Trauma este un obstacol în calea dezvoltării autentice!
Gabor Mate oferă una dintre cele mai sugestive definiții ale traumei. Consider că această explicație are puterea de a ne oferi o lămurire asupra disconfortului interior legat de trauma care ne chinuie zilnic, iar eu cred că această definiție oferă și Speranța că putem face ceva în această privință. Când vorbim despre traumă, nu vorbim DOAR despre ceea ce s-a întâmplat cu noi la un anumit moment în viață, trauma este ÎNCĂ despre ceea ce se petrece acum în corpul nostru ca rezultat al acelui eveniment traumatizant din trecut. Iar această traumă interioară poate să apară în exterior sub forma unei boli cronice, a unei tulburări de personalitate, a incapacității de a menține relații trainice și semnificative, a dependențelor de tot felul ducând până la incapacitatea de a sta în contact cu propriile emoții corporale.
Ca ființe umane, este foarte important să înțelegem că ceea ce ne definește devreme în viață existența în interacțiune cu persoanele de atașament semnificative, devine mai târziu tiparul relației cu viața însăși. Iar acesta va fi modelul conform căruia vom înțelege și defini relațiile cu ceilalți, a felului în care ne vom relaționa cu noi înșine. Simplu spus, ne va modela imaginea lumii și a modului în care vom interacționa cu ea, va modela imaginea despre “cine sunt eu și cum mă comport”.
Această rană interioară, de multe ori inconștientă, ne va constrânge să fim nesiguri în propriul corp. Trauma din trecut este vie în noi sub forma unui disconfort care pare că ne roade continuu din interior, ne supune unei torturi mentale sau fizice greu de îndurat. Iar această tortură ne constrânge să fim depresivi, anxioși sau ne trimite în acel loc de întuneric unde totul pare periculos și fără scăpare. În aceste condiții poți condamna o ființă care ajunge să consume alcool până la epuizare, să-și injecteze droguri letale care o transpun într-o stare de abandon total sau care o pot ucide? Ce nu ar face un asemenea om pentru a avea o singură clipă de eliberare?
Până la urmă ce căutăm în dependențe? Un moment de respiro, o evadare din suferință, căutăm o îmbrățișare afectuoasă de care nu am avut parte, căutăm să ne înecăm amarul în ceva înainte ca el să ne înghită. În ciuda faptului că acest comportament al dependenței este dăunător pe termen lung, persoana dependentă nu poate renunța. Un comportament distructiv de care ajungem să fim dependenți și în care găsim o plăcere temporară nu poate fi acționat decât de o suferință interioară care se cere alinată.
Ceea ce avem în noi acumulat, nu de puține ori încă din începutul primordial al existenței noastre, este necesar să fie adus la suprafață și trăit. Astfel suferința, trauma ne va eroda din interior. Trauma pe care o purtăm în cel mai întunecat ungher al sufletului are puterea de a ne ține captivi în trecut, furandu-ne zi de zi prezentul. Trauma este tirania trecutului. Ne limitează capacitatea de a fi cine suntem destinați să devenim. Trauma ne constrânge inconștient să nimicim părți din propriul psihic, fragmentându-ne Sinele. Ne răpește valoarea de sine și stimă de sine. Ne otrăvește relațiile, atât cele personale cât și cele sociale. Ne lasă fără speranță, fără bucuria de a ne putea bucura de viață, de a o aprecia. Trauma este obstacolul care ne blochează evoluția, creșterea.
Jung spune că sufletul este un organ al psihicului, este un receptor și un emițător. El primește imaginile simbolice ale vieții de zi cu zi și trăirile afective de care avem parte și le aduce Eului, părții psihice conștiente. Eul este instanța psihică dotată cu conștiință care poate procesa aceste trăiri sau imagini simbolice, dându-le sens și semnificație. Prin urmare, dacă dorim să ne eliberăm de tirania suferințelor sufletești, a traumelor personale și transpersonale este important să le supunem observației, analizei. Trauma are nevoie să fie vorbită și umanizată, validată de un martor compasionat pentru a putea fi integrată. Fără acest travaliu de conștientizare, va acționa din interior declanșând diverse tulburări sau reacții comportamentale care ne aduc suferință. Într-un final, este important să ne amintim că ființa umană are doar un Suflet, unul singur…câte poate căra în el acest suflet al nostru!
Ce poți face pentru a integra o traumă!
Relația terapeutică poate fi o modalitate de a accesa aceste trăiri. Dacă nu avem posibilitatea de a intra într-o relație terapeutică putem încerca să devenim conștienți singuri citind cărți, accesând conferințe sau ascultând diverși specialiști în domeniul traumei. Vă recomand cu căldură să urmăriți persoane care sunt lideri în acest domeniu cum ar fi: Gabor Mate, Peter A. Levine, Basel van der Kolk, Donald Kalsched. Puteți lucra cu corpul vostru prin meditație sau yoga. Dacă situația financiară vă împiedică să intrați în contact cu un specialist în domeniu, aveți la dispoziție internetul care va poate furniza materialele necesare pentru toate aceste domenii.
Odată cu înfruntarea propriei realități interioare, odată cu trăirea ei adecvată, necesitatea de a fabrica iluzii, de a ușura suferința prin dependență sau alte comportamente distructive, se va ameliora treptat. Conștientizarea anulează amnezia sau nevoia de a fabrica iluzii pentru a supraviețui sau pentru a face suportabilă viața. Când devii conștient de propria traumă, îți permiți să te fixezi în poziția de adult responsabil și asumat care privește cu ochii larg deschiși realitatea și se confruntă cu ea. Această cale te va elibera de suferință, de depresie sau anxietate, de dependență sau tulburare. Nu putem deveni conștienți, liberi sau fericiți fără suferință sau fără sacrificiu.
Inconștient, statutul de victimă în care te transpune trauma sau suferința, te constrânge să-i învinovățești pe ceilalți, să-i consideri pe ei responsabili pentru ceea ce se petrece rău cu tine. Poate sunt…dar există o mare capcană în abordarea acestei ideologi. Tu nu mai ești nevoit să-ți asumi responsabilitatea și rămâi în condiția primitivă infantilă fără posibilitatea de a crește matur, autentic. Atunci când căutăm un țap ispășitor căruia să-i punem în cârcă ceea ce se întâmplă rău cu noi, sau modalitățile distructive prin care singuri ne risipim sănătatea și viața rămânem la mila “nedreptății” cauzate cândva demult. Fără posibilitatea de a ieși de sub tirania evenimentului trecut, rămânem prizonierii acestuia și automat, ne lipsim singuri de responsabilitatea propriei vieții. Ne pierdem propria autenticitate!
Cu multă sinceritate,
P.S. Dacă îți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el!
