Poate îți spui de multe ori direct și critic că nu ești suficient de bun. Poate există destul de multe momente în care această voce critică nu te slăbește, nu-ți dă voie să te simți suficient de bine cu tine. Nu sunt suficient de frumoasă, nu sunt suficient de slabă, de inteligentă, pricepută, de bună, de talentată, nu sunt suficient de… Din cauza asta nu poți pleca dintr-o relație disfuncțională, nu îndrăznești să speri la un loc de muncă mai bun, nu te-ai înscris încă la facultate, nu te-ai mutat din casa părinților tăi sau încă nu ai curajul să spui cuiva ideile care-ți trec prin cap. Gândești că ai parte de ceea ce meriți, îi lași pe ceilalți să-ți încalce granițele personale, nu îți aperi drepturile pentru că nu ești suficient de… În ciuda faptului că te străduiești să faci ce poți și cum poți mai bine, îți vine peste mână să crezi despre tine că ești suficient de bun. Poate chiar nu-ți amintești să te fii simțit vreodată suficient de bun! 

Te-ai întrebat vreodată de unde vine această voce interioară din capul tău? Cea care îți tot amintește că nu ești suficient de bun. Simți că dai mereu tot ce e mai bun vieții, muncești din greu și te sacrifici pentru ceilalți, dar totuși nu-ți poți spune cu convingere că ești suficient? Te discreditezi constant și simți că ar trebui să fii mai bun, să faci mai bine, să realizezi mai mult?

Potrivit psihologiei, acesta nu este un sentiment, este mai degrabă un gând. Sursa acestui gând este de obicei criticul nostru interior. Deși acest critic interior este de cele mai multe ori crud, există situații când intențiile lui nu sunt rele, el încercând să te protejeze, să te motiveze. Dacă ești sincer cu tine îți poți recunoaște că uneori ai tendința de a amâna sarcinile, de a lenevi peste măsură sau de a crede că ești cu mult mai mult decât ești în realitate. În aceste circumstanțe criticul interior te poate trezi din iluzii. Cu toate acestea însă este important să știi când ești victima propriei tale gândiri negative și când criticul interior este motivațional.

Copil fiind ai interiorizat  mesajul „Nu sunt suficient de bun” atunci când încercai să remediezi frământările emoționale, tulburările părinților și inevitabil erai incapabil să faci asta. Când erai copil, erai ușor de impresionat, mediul familiei te influența fără ca tu să poți face ceva în această privință. Erai un ”burete” care absorbea din jur totul fără discriminare, încercai să înveți și să înțelegi viața. Tu nu aveai încă o înțelegere lumească, empirică sau experimentală a ceea ce înseamnă comportamentul uman sau de ce mama și tata se comportă așa cum o fac. Scopul tău principal era să fii iubit, îngrijit, acceptat așa cum ești, să fii validat și oglindit.  

Deși pare ușor de înțeles intelectual, am constatat că înțelegerea emoțională și eliberarea de vechile tipare este o călătorie de recuperare care necesită muncă serioasă și timp. Așadar dacă ai crescut într-o familie disfuncțională în care au existat abuzuri, alcoolism, violență sau ai fost crescut de părinți narcisiști, nu puteai atunci înțelege de ce părinții tăi nu erau capabili să te iubească, de ce nu erau compasionați, de ce se comportau violent, de ce te abuzau, de ce te-au abandonat sau de ce consumau alcool. Datorită tendinței egocentrice, firească, a copilului, el crede că tot ce se întâmplă este cauzat de el. Având în vedere că scopul tău de copil era acela de a fi iubit și îngrijit, ai încercat să „remediezi” problemele adulților, astfel încât să îți poți atinge scopurile primordiale, siguranța și iubirea. Nu ai făcut acest lucru în mod conștient, dar cu siguranță ai început de la o vârstă fragedă să-ți spui: „Dacă aș fi un copil mai bun, părinții mei m-ar iubi mai mult.”, ”Dacă aș fi un copil mai cuminte, părinții mei nu s-ar mai certa.”, „Dacă m-aș descurca mai bine la școală, părinții mei m-ar aprecia mai mult.”, „Dacă fac mai multe treburi sau ajut mai mult, poate mami nu va fi atât de tristă.”, „Dacă devin un jucător de fotbal grozav, poate tati nu va mai bea atât de mult pentru că va dori să vină să mă vadă”.

Astfel, ai învățat foarte devreme că, dacă mami și tati sunt fericiți, atunci și tu vei fi mai fericit, vei primi mai multă atenție și iubire: „Când mami este fericită, ea stă cu mine și ne jucăm.”, „Când tati nu este beat, va fi mai drăguț cu noi toți.” Tot ceea ce-ți doreai atunci era pace, hrană, iubire și armonie pentru a înflori emoțional. Și pentru că nu ai avut parte de ceea ce doreai ai încercat să rezolvi situațiile disfuncționale din familie fiind un copil din ce în ce mai bun, mai tăcut. Sau poate ai încercat opusul, fiind un copil neastâmpărat, gălăgios pentru a-i determina pe părinți să se concentreze asupra ta. Astfel ai învățat să trăiești cu idea că indiferent de ceea ce faci, nu poți rezolva problemele părinților, deci nu ești suficient de bun. Tot ce ți-a rămas de făcut era să încerci în continuare. 

Copil fiind, părinții erau pentru tine eroii tăi, erau cei mai buni, cei mai cei. Nu puteai să pricepi atunci că ei sunt de vină și că tu ești doar un copil. Așa că îți spuneai cu convingere, așa cum o faci și acum, că: „Trebuie să fie vina mea dacă părinții mei sunt răi cu mine sau nu mă pot iubi”, „Probabil că nu sunt demn de a fi iubit”. Prin urmare dacă nu pot rezolva nimic înseamnă că nu sunt suficient de… Astfel spus, trauma ta a început demult! Pentru că acum ai crescut și vezi disfuncționalitatea din familie nu înseamnă că mesajul interiorizat este eliminat. Ci, mai degrabă, această lucrare reprezintă descoperirea traumei profunde încorporate în creierul și corpul tău de copil iar mai târziu de adult și apoi urmează eliberarea acesteia. Este necesară rezoluția traumei. În terapie, lucrând cu trauma descoperi locul cel mai adânc pe care îl ascunde acest mesaj al lipsei demnității. Iar, de obicei, te întorci la familia de origine. Este dificil de realizat acest lucru, deoarece vrei să crezi că ai venit dintr-o familii iubitoare și grijulie. Este normal să încerci să negi și să crezi că totul este în capul tău, este și mai ușor să te învinovățești pe tine decât să ai curajul de a începe această muncă grea de recuperare, care în cele din urmă te va elibera de povara transportării bagajului emoțional al familiei. Această realitate distorsionată a trebuit să o accepți pentru a supraviețui într-un mediu disfuncțional. 

Alte motive pentru care o persoană devine un adult care simte sau crede că nu este suficient de bun ar fi standardele nerealiste care ți-au fost impuse de către școală sau părinți. Standarde pe care ei înșiși nu le-au îndeplinit niciodată. Iar când nu le-ai putut atinge, ai fost învinuit în mod fals, ai fost etichetat ca fiind problematic sau bolnav și, prin urmare, traumatizat în continuare fie prin pedeapsă, respingere sau medicamente. În aceste condiții, stima de sine a avut mult de suferit. Iar mai târziu, repercusiunile s-au manifestat prin tot felul de probleme psihologice, emoționale și comportamentale. Poate familia ta s-a așteptat ca tu să îndeplinești un anumit rol pe care ți l-au atribuit în mod conștient sau inconștient. Poate ai fost obligat să urmezi reguli fără sens sau chiar contradictorii, să îți asumi responsabilitatea pentru lucrurile care nu țineau de tine. Toate acestea duc la dezvoltarea vinovăției și a rușinii cronice care întăresc inconștient ideea că nu ești suficient de bun.

Un alt motiv ar fi modul în care ai fost comparat cu alții. Adesea, părinții sau alte figuri semnificative pentru tine te-au comparat cu frații, prietenii sau colegii tăi pentru a te face să te simți prost în speranța că dacă te vei simți așa îți vei schimba comportamentul. Când cei care te-au îngrijit te-au comparat în mod negativ cu ceilalți și te-au plasat într-un mediu competitiv inutil, această constrângere te-a determinat să te simți nesigur, precaut, inferior, deficient, neîncrezător, prin urmare că nu ești suficient de bun.

Neputința învățată este un alt mecanism care te poate determina să simți că nu ești suficient de bun. Poate ți s-a spus că ești slab sau, eufemistic, te-au numit sensibil și astfel ai învățat să fii dependent de ceilalți iar acum te simți neputincios. Această modalitate de a controla te-a infantilizat, nu ți s-a dat voie să iei deciziile pe care erai capabili să le iei singur, nu ți s-a permis să experimentezi, să explorezi și să greșești pentru a învăța. Astfel ai învățat că ești neputincios, incompetent sau insuficient. Mecanismul de bază folosit conștient sau inconștient de părinții tăi nu ți-a permis să devii pe deplin independent, o persoană autonomă, suficientă. Și, astfel, ai rămas aproape de ei pentru a-și satisface în continuare nevoile. 

Ca răspuns la aceste adversități din copilărie, ai dezvoltat diferite modalități de apărare, mecanisme psihologice de supraviețuire. Poate acum te străduiești să fii plăcut de ceilalți, poate te sacrifici pentru că ai fost crescut să ai grijă de alții și, astfel, îți reprimi adevăratele nevoi, dorințe și emoții. Poate acum ești un narcisic care tratează alte ființe umane cu superioritate sau îi desconsideri. Poate că ai devenit genul de om care nu poate să-și găsească locul în lume, nu te poți opri pentru a te relaxa, deoarece simți că trebuie să faci ceva, să fii în cutare loc ca să te simți bine sau să ai mai mult pentru a simți că ești cineva. Poate că ai 30 sau 40 de ani și încă locuiești cu ai tăi, te simți încă vinovat că le cheltuiești banii, ai rămas blocat într-o stare constantă de victimizare și duci o viață pasivă care te face să te simți singur, nedemn de a fi iubit.

Poate nu simți nimic din toate acestea sau poate le simți pe toate deodată, dar știi mereu că ceva este disfuncțional, ceva nu este suficient.

Ce poți face

Renunțarea la vechile mecanisme de apărare și roluri jucate poate fi extrem de dificilă, dar nu este imposibilă. Sunt mulți cei care nici măcar nu pot să-și recunoască adversitățile din copilărie și propria durere interioară. Cu toate acestea, dacă te străduiești să-ți îmbunătățești condiția și să-ți depășești suferința în cele din urmă vei fi capabil să-ți spui cu încredere: ”Am făcut destul. Eu sunt suficient de bun!” și astfel, încetul cu încetul vei începe să dezvolți un sentiment autentic de fericire. Ce poți face pentru a ajunge aici:

  • Amintește-ți cu blândețe că, ACUM, tu ești cel care decide cât de bun poți fi, acum tu deții control. Golește-ți mintea de îndoieli. Gândul „Eu sunt suficient de bun” practicat zi de zi poate deveni o profeție care se împlinește. 
  • Conectează-te cu ceilalți, nu te compara cu ei. Comparația este o sursă de nesiguranțe emoționale, conectarea este o sursă de satisfacție. 
  • Cu toate cele bune și cu toate cele rele, tu ești unic, complet așa cum ești. Nu este nevoie să te reinventezi, ești deja special, destul de…așa cum ești.
  • Gândul acela probabil că țipă la tine chiar acum, așa că nici măcar nu te poți concentra. Dar tu nu ești doar acel gând, reamintește-ți de câte ori este nevoie.
  • Ești suficient de bun încât ai ajuns până aici, nu crezi că asta spune ceva despre tine? Ai tot ce ai nevoie pentru a avea grijă de tine, mental și fizic.
  • Greșelile sunt necesare procesului de creștere. Dacă greșești, dacă nu reușești, asta nu te face insuficient, asta te face OM. 
  • Faci și ai făcut tot ce puteai mai bine, fără să renunți. Ești rezilient și poți reuși. Dacă acum te găsești în cel mai jos punct posibil al vieții tale, amintește-ți cu blândețe că de acolo nu poți merge decât în sus! 
  • Iubește-te și acceptă-te necondiționat! Este sursa primordială de bucurie și bine.
  • Dacă singur nu poți depăși suferința, cere ajutor. Intră în relația terapeutică vindecătoare care-ți deschide ușa spre libertate, îți oferă o cale spre speranță, vindecare și înțelegere.

Acum a venit momentul să ștergi definitiv acest gând toxic: „Nu sunt suficient de bun”. Acum este timpul să spui cu încredere: „Da, EU sunt suficient de bun.”Acum realizezi că ai control deplin asupra schimbării. Acum, spune asta cu voce tare: „Eu sunt suficient de bun!”. Și da, ești suficient de bun. În adâncul sufletului, știi că, deși ai făcut greșeli în viață așa cum facem cu toții, ești o persoană bună. Ești suficient de bun. Să-ți amintești asta pentru tot restul vieții. Începe să te iubești!

Ai recunoscut ceva din ceea ce ai citit în propria ta viață? Cum te-a afectat? Nu ezita să mă cauți dacă ai nevoie de ajutor. Împreună putem schimba situația. Nu-ți pot promite că vom putea repara ceea ce nu poate fi reparat, dar pot fi martorul compasionat care-ți validează suferința și care-ți poate sprijini capacitatea de vindecare. Până la urmă, în relații ne pierdem pe noi înșine, tot în relații ne vindecăm.

 

Referințe: https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-legacy-distorted-love/201410/do-you-feel-not-good-enough

 

Cu multă sinceritate,

P.S. Dacă iți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el!

 

Photo: Unsplash.com, http://JR Jeté, Cambré, Montfermeil, 2014

AdelaR

Author AdelaR

More posts by AdelaR

Leave a Reply

7 + fourteen =