Unele dintre cele mai dificile emoții cu care ne confruntăm cu toții sunt rușinea și vinovăția. Vinovăția ne determină să ne simțim prost pentru că am făcut ceva rău. Simțim vinovăție când comportamentul nostru este nepotrivit, deplasat sau este un comportament inacceptabil social. Rușinea în schimb, ne condiționează să ne simțim nefericiți pentru că existăm. Supărarea în acest caz nu are granițe și ne afectează Sinele. Când simțim rușine avem tendința de a crede că nu merităm să existăm, că suntem defecți, că nu suntem demni de a fi iubiți, iar aceste sentimente au un impact direct asupra propriului concept de Sine. Puse în două propoziții, diferența dintre rușine și vinovăție ar suna: ”Am făcut ceva rău!” – mă simt vinovat. ”Sunt o persoană rea! – îmi afectează percepția despre Sine.
Rușinea și vinovăția sunt două emoții, pe care le putem numi morale în anumite circumstanțe, care reglează comportamentul social. Atât rușinea, cât și vinovăția sunt emoții incomode, „negative” și adesea sunt corelate una cu alta. Ambele gestionează judecăți auto-evaluative, cu alte cuvinte ne judecăm pe noi înșine și acțiunile noastre, conform standardelor interne. În 1971, B. Lewis a afirmat că diferența semnificativă dintre rușine și vinovăție se referă la distincția dintre „Sine” și „comportament”. Mai exact, rușinea se concentrează mai puțin pe comportamente specifice și mai mult pe evaluarea întregului sine față de standardele internalizate. Vina, pe de altă parte, reflectă sentimente despre acțiunile și comportamentele noastre care sunt neconforme cu standardele internalizate. Și mai simplu, putem afirma că ne simțim vinovați pentru ceea ce facem, ne este rușine pentru ceea ce suntem!
A fost demonstrată ideea că cele două emoții conduc la tendința de a acționa în manieră diferită. Când o persoană simte vinovăție, se poate simți motivată să repare comportamentul neplăcut care îi este adus la cunoștință. Însă când simte rușine, acest sentiment o poate îngrozi și va avea tendința de a se ascunde sau de a dispera. Vinovăția, deși este o emoție incomodă, poate motiva către schimbare, în timp ce rușinea aduce cu ea sentimentul de neputință, a nu fi demn de luat în considerare.
Originile sentimentelor de rușine și vinovăție
Primul răspuns care mi-a venit în minte a fost de natură religioasă: ne pedepsim din cauza faptului că, indiferent de educație, dar mai ales dacă suntem creștini ortodocși, avem în inconștient bine înrădăcinată, ideea „păcatului originar”. Iar această idee este cu atât mai puternică la noi, la femei, tocmai pentru că Eva a fost cea care l-a comis.
Întrucât nu ne naștem cu aceste două emoții și le dobândim din interacțiunea cu ceilalți, mediul familial este locul evident de unde începem să examinăm originile celor două emoții care ne predispun către culpabilitate. Familia este locul unde începe socializarea timpurie și de unde ne dezvoltăm viitoarele atitudini și comportamente. Practicile punitive și de respingere ale părinților pot predispune copilul către sentimente de rușine intensă. Educația aspră, descrisă prin practici punitive în care părintele țipă, lovește sau agresează copilul, pot duce la sentimente de neputință, care apoi pot duce la generalizarea sentimentelor de rușine.
Pe de altă parte, respingerea părinților, inclusiv critici excesive și umilirea, ne pot determina să adoptăm un stil emoțional predispus către rușine sau vinovăție. Deoarece aceste comportamente critice tind să se concentreze asupra persoanei ca întreg și nu asupra unui comportament specific (de exemplu, „Nu-mi vine să cred cât de prost ești ”), pot crește sentimentul de rușine. În schimb, prezența caldă și conținătoare, comportamentele de susținere ale părinților pot încuraja copilul să trăiască un sentiment de vinovăție adecvat pentru un comportament anume, fără să afecteze întreaga personalitate. De exemplu: „Știu că ești un copil bun, dar acest compotament al tău nu este unul bun.”
Rușinea poate fi rezultatul abuzurilor fizice și/sau sexuale din copilărie. În familiile în care există pedepse aspre generate de părinți punitivi sau acolo unde există violență conjugală, copiii pot avea niveluri crescute și constante de stres. Aceștia nu știu niciodată sigur când poate apărea următoarea „explozie”. Prin prisma gândirii sale egocentrice, firească de altfel, copilul crede că tot ceea ce se petrece în mediul său este cauzat de el. În aceste condiții, copilul începe să se simtă vinovat și internalizează vina. Această învinuire auto-vătămătoare poate duce la accentuarea rușinii și într-o măsură mai mică a culpabilității.
Cercetătorii din domeniul psihologiei au descoperit că experiențele timpurii ne pot constrânge să simțim rușine mai tărziu în viață. Lipsa sentimentului de siguranță și iubire în copilărie pot fi atât de traumatizante încât ne pot afecta identitatea și relațiile. Aceste experiențe pot continua până la vârsta adultă generând simptome de depresie. Mai mult, când trăim aceste emoții neplăcute considerăm propriul sentiment de sine ca fiind inferior, ne simțim lipsiți de valoare sau defectuoși, și dezvoltăm credința irațională că și ceilalți cred despre noi același lucru. (Matos, Pinto-Gouveia și Duarte, 2013)
Ce putem face în această privință
Atunci când rușinea și vinovăția ne provoacă dificultăți emoționale grave, sunt necesare măsuri de remediere. Specialiștii ne sugerează următoarele intervenții:
- Să devenim conștienți și să ne încurajăm convingerea că felul în care ne percepem pe noi înșine poate fi schimbat.
- Dezvoltarea caracteristicilor și abilităților care promovează tratarea cu bunătate, căldură și compasiune a propriei persoane.
- Este necesar să descurajăm sentimentele de evitare a propriilor emoții neplăcute și să încurajăm ideea de a ne apropia nu numai de cei care au fost afectați de actul „rușinos”, ci să învățăm să ne apropiem de propriile sentimente dureroase referitoare la sentimentul de rușine.
- Să intrăm într-o relație terapeutică suportivă și conținătoare care ne poate ajuta să înțelegem că dacă avem un comportament rău asta nu înseamnă că suntem persoane rele.
Rușinea afectează în moduri diferite bărbații comparativ cu femeile. Bărbații cu stimă de sine scăzută cauzată de rușine au tendința de a îndrepta furia în exterior prin intermediul comportamentelor violente față de ceilalți. În timp ce femeile acționează întorcându-și sentimentele spre interior și urându-se.
Într-un final, oricare emoție poate fi adaptativă sau dezadaptativă în funcție de factorii contextuali dar și de strategiile de reglare pe care alegem să le utilizăm. Disfuncționalitatea nu este intrinsecă emoției, ci depinde de abilitățile de reglare ale persoanei care experimentează emoția.
Când devenim tulburați de sentimentul vinovăției este foarte important să avem o relație empatică cu noi înșine. Atitudinea empatică este mai ușor de adoptat dacă ne întrebăm cum am ajuns în situația curentă, în loc să ne facem reproșuri sau să dăm vina pe alții. Aceste ultime două atitudini sunt neproductive și nu avem nimic de învățat din ele. Un comportament des întâlnit este acela de a căuta un țap ispășitor căruia să-i pui toată vina în cârcă și să-l “trimiți în deșert”, să-l izolezi. Această imagine proiectivă nu te ajută să-ți vezi propriile defecte și să le corectezi.
Tu crezi că trăiești anumite sentimente de vinovăție sau rușine pe care trebuie să le depășiți pentru a putea experimenta adevăratul Sine? Dacă nu reușești singur, sunt aici să te ajut! Terapia este una dintre cele mai puternice modalități de a aborda puterea paralizantă a vinovăției și a rușinii din viața ta și de a accesa propria ta putere creativă, autentică, vindecătoare. Este foarte important să auzi că a te simți vinovat/rușinos nu este același lucru cu a fi de fapt vinovat de ceva anume! Scrie-mi sau sună: 0720.639.764
Sunt aici ca să-ţi spun că drumul spre Pacea interioară este chiar acolo… atunci când vrei să porneşti spre ea!
Cu multă sinceritate,
P.S. Dacă îți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el! Mulțumesc!
Photo: http://pexels.com
