Doriți o Punguță! Este o expresie comună cu care suntem, de multe ori, întâmpinați la casa de marcat a magazinului de la colț sau a supermarketurilor. Poate te-ai întrebat ce vrea să comunice acest limbaj? Structura, morfologia și formularea cuvintelor într-o anumită formă și ritmicitate ne pot îndrepta atenția către proprietățile specifice ale unui obiect, influențând, reprezentarea mentală a obiectului sau a unui context.

Diminutivele sunt caracteristice vorbirii adresate copiilor în multe limbi, ele ajută la segmentarea cuvintelor prin regularizarea tiparelor de stres și a terminațiilor care conțin caracteristici prozodice, adică gruparea cuvintelor în unități ritmice și distribuționale care sunt benefice asimilării și înțelegerii celor mici.

Conceptul de diminutivare este universal, întrucât, la scară interlingvistică, diminutivele sunt cuvinte formate în urma procesului derivațional și sunt asociate cu sensul general de „mic”. Semnificațiile structurilor diminutivale, pot fi și: ironie, nesemnificativ, parte a unui întreg, afecțiune, admirație, dispreț, zeflemea etc. Variabilele lingvistice și culturale sunt cele care dau tonul valorii stilistice a diminutivelor. 

Când suntem mici învățăm să formăm atașamente nu doar cu persoanele semnificative dar și cu, ceea ce psihanaliza numește obiecte de tranziție, cum ar fi o jucărie sau o pătură.  Psihiatrul V. Choudhary spune că acest ritual face parte din procesul nostru de neurodezvoltare. Obiectele de tranziţie “sunt o sursă de securitate în timp ce procesăm şi înţelegem lumea”, explică el, observând că aceste obiecte sunt de obicei mici, așa cum este și copilul.  Aceste obiecte minuscule sunt mai puțin intimidante și pot ajuta la consolidarea încrederii care vine odată cu sentimentul de control, de dominare. Prin diminutivare, în psihic ia naștere un mecanism de apărare a Eului care acționează în contextul de producere și receptare a mesajului.

„Pe măsură ce devenim adulți, această nevoie de a găsi securitatea externă scade întrucât lumea noastră internă devine mai proeminentă”, explică dr. Choudhary.

Clinicianul Brian Wind, explică că fascinația noastră pentru micuț „ar putea fi legată și de faptul că deseori avem un sentiment mai mare de control și putere asupra lucrurilor mai mici”. Levison afirmă că suntem atrași de „neputința/incapacitatea lor de a reprezenta o amenințare pentru noi”. 

Societatea românească contemporană tinde către un standard de viață modern, occidental, lăsând cu greu în urmă modelul balcanic. Din dorința de a intra în rândul lumii civilizate, se dezvoltă la noi românii o modalitate de a ne deghiza în spatele unor măști, ale „drăgălășeniei” încercând să fim altfel de cum suntem în realitate. Această deghizare dihotomică între ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim este evidentă și, nu de puține ori, ne face să părem ridicoli. 

Diminutivarea sau psihologia drăgășeniei este folosită preponderent de către femei. Nu este de mirare, deoarece acest limbaj exprimă afectivitate, emoție, apropiere față de conlocutor, atribute caracteristice funcției materne. Cuvintele, în general, însă diminutivele în mod special, lasă o amprentă asupra comportamentului și a relațiilor complementare/antagonice dezvoltate în urma interrelaționării. Comunicarea este un fenomen psihosocial, iar diminutivarea ca factor psihologic se concretizează prin convergența emotivă și empatia dintre interlocutori. Diminutivele devin prin urmare instrumente ale reprezentării stării mentale a persoanei, oglindind dispoziția afectivă a acestetia, destăinuindu-i particularitățile mentale. Prin urmare, „Psihologia drăgălășeniei ne spune că lucrurile drăguțe au nevoie de îngrijire părintească”, spune Amanda Levison. Acest lucru provoacă imboldul de a avea grijă de bebeluși sau puii de animale care trebuie îngrijiți. Când privim ceva mic și drăguț stimulează în noi comportamente de legătură, nevoia de a avea grijă și de a proteja”.

Această explicație evolutivă oferă sens atracției umane pentru obiectele mici și nu este în întregime rezultatul unei dorințe primitive de a acționa ca părinte. De fapt, cercetări mai recente scot în evidență faptul că reacția noastră pentru ceea ce este mic și drăgălaș nu este neapărat direct legată de un fel de nevoie instinctuală de a ne hrăni emoțional, ci mai degrabă de un sentiment general, pozitiv, care poate influența modul în care interacționăm social cu alții la nivel uman. 

Alexandru Niculescu afirma că „prezenţa diminutivelor în limba română contemporană ţine de o anumită modă sau de o anumită mentalitate care caracterizează stilul de viaţă românesc”. 

În țara noastră diminutivale au fost folosite odată cu secolul al XVI-lea, în scrierile cronicarilor D. Cantemir, I. Neculce sau în învățăturile religioase. Diminutivele sunt apoi folosite în operele literare cu scopul de a accentua expresivitatea limbajului popular, prin motivarea subiectivă a conţinutului semantic al termenilor. Îi avem ca reprezentanți pe B.Ș. Delavrancea,  V. Alecsandri și alții. Apoi Caragiale, N. Iorga, T. Maiorescu le folosesc cu scopul de a ironiza sau a critica moravurile epocii. 

Din perspectivă evolutivă, structurile diminutivale au, în psihologia socială, și o reprezentare negativă, întrucât dimensiunea fizică de „mic” este asociată cu o poziție de subordonare, cu un grad de deficiență. Așa cum spuneam, diminutivele sunt termeni preluați din limbajul femeilor și al copiilor, în consecință, sunt asociate cu ceea ce este evaluat ca fiind slab, lipsit de putere. Din această perspectivă, structurile diminutivale au fost corelate, de-a lungul timpului, cu spațiul sud-estic și oriental, poate insuficient dezvoltat și inferior celorlalte zone mai avansate și evoluate atât din punct de vedere economic, cât și cultural.

Semnificația general-valabilă de „mic” are, așadar, conotații multiple convergente sau divergente: atașament, afecțiune,tandrețe, compasiune, simpatie, cordialitate, intimitate,  ironie, infatuare, sarcasm, depreciere, devalorizare, malițiozitate, dispreț. Construcțiile diminutivale sunt considerate de vorbitori drept expresii ale emoțiilor, căutându-se la nivel psihologic apropierea de interlocutor. Pe de altă parte însă, folosirea diminutivelor conturează o manifestare „ireverențioasă” față de colocutor, poziționându-l într-o lumină nefavorabilă. 

Tatiana Slama-Cazacu postulează ideea conform căreia comportamentul lingvistic al locutorului se schimbă în funcție de contextul discursiv, sub influența dinamicii sociale. Putem afirma deci că factorii sociolingvistici care determină vorbitorii să utilizeze în actul comunicării diminutivale ar putea fi: statutul social, nivelul de pregătire educațională, mobilitatea socială și situația locuționară, ipostaza comunicativă, scopul discuției. 

În relațiile cu cei mici, limbajul diminutival, încărcat cu nuanță emoțională, contribuie la intensificarea legăturii afectivă, înlesnește comunicarea, dezvoltându-le competențe expresive, le îmbunătățește aptitudinile și abilitățile de a-și transmite, de a-și comunica propriile experiențe, toate acestea ajutându-i la demersul relațional în societate. Pe de altă parte, abuzul de forme diminutivale are repercusiuni negative asupra dezvoltării intelectuale și psihice a copiilor, deoarece aceștia își doresc să fie tratați precum adulții și doresc să le fie confirmată poziția socială cuvenită. 

În ceea ce privește folosirea diminutivelor în mediul online și media, acestea au ca rol principal sensibilizarea cititorului, captarea atenției unui  public țintă, diminutivele reprezentând elementul individualizator și „atractiv” al textului expus. R. Zafiu afirmă că titlul unei știri este, „un indicator al intențiilor și al competențelor de comunicare manifestate în spațiul public”. Cu alte cuvinte,  diminutivele sunt instrumente care au scopul de a pune în valoare anumite argumente, de a concentra atenția asupra unei idei pe care scriitorul o „îmbrăcă” într-un limbaj frumos. Un alt aspect ar fi acela de a devaloriza aspectele tratate, de a le conferi un înțeles persiflant, umoristic sau stigmatizat. Sau, poate doar scot în evidență creativitatea creatorilor de conținut în utilizarea limbii și naturalețea cu care pot fi jucate cuvintele.

Amabilitatea pusă în joc de utilizarea diminutivelor în rândul comunității online are darul de a favoriza dezvoltarea relațiilor interpersonale, prin exprimarea cu mai multă lejeritate a trăirilor personale, a activităților “banale”. Pleșu afirmă că în relația dintre vânzător și cumpărător, diminutivarea apare ca „factor de convingere”, pentru că vine încărcat de afect, o nuanță emoțională care face trimitere la efectele pozitive ale bunului pus în vânzare.

În concluzie, pot afirma că semnificația construcțiilor diminutivale poate oscila între pozitiv și negativ, între o nuanță de bine și una de rău, între acceptarea și respingerea dintre cei care intră în dialog. În plus, este important să luăm în calcul factorul foarte important psiholingvist al tuturor interacțiunilor umane, sensul pe care fiecare îl atribuie mesajului, atât cel primit, cât și cel oferit. În mintea noastră, înainte de a transmite un mesaj, un gând sau de a-l recepta pe al celuilalt, are loc o reprezentare personală, interioară a termenilor. Această prelucrare interioară mentală este pur subiectivă deoarece se bazează, nu pe principii obiective, ci pe propria cunoaștere, propriile semnificații și înțelesuri date informațiilor acumulate. În plus, factorul emoțional inconștient dirijat “provoacă” o încărcătură afectivă care expune un coeficient al emoțiilor, sentimentelor, afectelor față de colocutor. 

Diminutivele sunt un „moderator emoțional” care ne prezintă modalitatea în care oamenii și lumea sunt modelați de  experiențele personale, de afectele personale. Diminutivele ne pot arăta și capacitatea umană de a sorta în categorii tot ceea ce ne înconjoară. Dar, poate, ceea ce este interesant de observat atunci când cineva ne vorbește utilizând diminutive, este intenția cu care o face. Așa cum spuneam, diminutivele sunt niște instrumente psihologice care reflectă fidel reacțiile spontane ale unei persoane, dispoziția afectivă și starea psihică a acesteia în momentul emiterii unui mesaj. Ținând cont de acest aspect, putem stabili dacă traiectoria vorbirii sale este una de distanțare, de persiflare, de ironie sau de devalorizare, încercând să ne pună într-o lumină nefavorabilă, inferioară. Sau, dimpotrivă, intenția cu care a folosit diminutivele este aceea de a arăta atașament, compasiune, intimitate, politețe, afecțiune, simpatie sau cordialitate.

Cu multă sinceritate,

P.S. Dacă îți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el! Sharing is carrying!

 

Photo: Unsplash.comhttps://mymodernmet.com/andrea-martin-children-baby-animal-photos/

 

Referințe: This Is Why Tiny Things Make Us So Happy/ realsimple.com

Diminutivarea cuvintelor în limba română.  O abordare psiholingvistică, doctorand      Silvia-Ioana Dimănescu

adela_admin

Author adela_admin

More posts by adela_admin

Leave a Reply

two × four =