Pandemia a anunțat sfârșitul eternității, a vieții eterne așa cum o știam și așa cum credeam cu naivitate că va rămâne pentru totdeauna. Pentru că avem memorie scurtă, pentru că refuzăm să credem că totul este trecător și schimbător, că nu există permanență. Această încăpățânare ne costă emoțional, ne afectează și ne îngreunează existența, dar tot nu vrem să ne trezim. Din cele mai îndepărtate vremuri ale existenței, omul a căutat nemurirea. În vechea poveste sumeriană, Epopeea lui Ghilgameș (aproximativ 2100 î.Hr.), eroul călătorește pentru a descoperi secretul vieții eterne. Pentru Ghilgameș, obiectul căutat a fost o floare din adâncurile oceanului, ca reprezentare a căutării interioare a Sinelui în oceanul inconștientului. În mitologia lui proprie, omul zilelor noastre caută cu disperare și epuizat în afara sa sfintele graale și elixire care să-i ofere fericire și viață veșnică. 

Ne-am supărat întotdeauna pe fragilitatea existenței noastre umane, dar nimic nu aduce conștientizare și nevoia de a te apleca asupra propriului suflet ca o pandemie globală. În vremuri de criză, oamenii apelează la conștiința lor pentru a-și depăși situația în care se găsesc. Iar acest lucru poate însemna că pandemia are darul de a ne schimba caracterul. Fără conștiința faptului că avem nevoie de schimbare, nu ne putem schimba. Mărturie stau miile de oameni care deși văd moartea la tot pasul, nu cred că există virus, nu simt nevoia să se vaccineze sau cel puțin să stea izolați și să poarte mască.  

În ultimii doi ani miliarde de suflete de pe întreg globul au fost afectate. Fiecare aspect al vieții noastre a fost afectat într-o oarecare măsură. Pandemia de COVID-19 ne-a dat viețile peste cap și a schimbat nu doar modul în care trăim și lucrăm, dar și modul în care gândim și ne comportăm. Rutina noastră zilnică nu mai are cursul de altă dată și orice sentiment de normalitate a fost pierdut. Pentru foarte mulți dintre noi acestă încercare, la care viața ne-a forțat, a fost trăită ca o tortură mentală. Exact atunci când aveam totul la dispoziție am fost obligați să ne oprim și să privim lumea de la geam. În ultimii doi ani am fost scoși din habitatul nostru natural, din modul în care fusesem obișnuiți să trăim și forțați să rămânem între pereții casei. Ni se cerea imposibilul, prin urmare era utopic să ne comportăm imediat normal într-un mediu restrictiv. 

Oameni buni, noi chiar am avut totul la dispoziție, lumea largă era a noastă, consideram că este firesc să facem orice dorim, așa cum dorim. Uitasem să apreciem traiul bun pe care-l aveam, posibilitățile nelimitate care se etalau în fața noastră, libertatea. Este corect față de noi înșine să recunoaștem că am trecut cu vederea, de multe ori, lucrurile simple, considerând în mod arogant că ni se cuvine totul fără să facem nimic în schimb. Uitasem să fim recunoscători! Fie că este vorba de întâlnirea la masă cu familia, a merge la cafea, de a face o plimbare și de a iniția o conversație banală cu cineva care plimbă în lesă un câine prietenos sau de a sta în parc cu prietenii, am considerat că ni se cuvin. Toate acestea și multe altele, am considerat că ne sunt garantate și uitasem să fim recunoscători pentru ele. Abia acum când ne-au fost interzise începem să le vedem ca pe un lux la care tânjim să revenim cât mai curând posibil. Deși furia persistă, Speranța pentru viitor își face tot mai mult simțită prezența!

Pandemia are o amploare pe care majoritatea oamenilor în viață nu au văzut-o niciodată. În ciuda amenințării continue a virusului SARS COV-19, țările din întreaga lume încep să ridice restricțiile, semn că pandemia se apropie de sfârșit. Pe măsură ce ne întrebăm nedumeriți dacă ne vom întoarce vreodată la ceea ce știam că este „normal”, merită să facem un pas înapoi pentru a vedea cum putem proceda de acum încolo, ce avem de învățat din această lecție astfel încât să reconstruim o lume mai bună.

Iată câteva idei asupra cărora ar merita să ne aplecăm, lucruri despre care am considerat în mod eronat și ignorant că ni se cuvin, pe care am eșuat în a le aprecia la adevărata lor valoare înainte de Coronavirus și de care sigur vom fi mai recunoscători când totul se va termina.

Această lume este interconectată! Acum mai mult ca oricând am înțeles ce vrea să spună  expresia ”Dacă un fluture bate din aripi în China astăzi, poate provoca…” Ne gândim adesea că fiecare țară este o entitate separată care se află la sute sau mii de kilometri distanță de noi, iar ceea ce se întâmplă acolo sau dincolo nu ne poate afecta. Și dacă lucrurile stau așa, de ce ne-ar interesa? Pandemia ne-a arătat cu claritate cât de mult ne-am înșelat. În doar câteva luni de la prima identificare a virusului, acesta s-a răspândit în aproape toate țările și a declanșat o pandemie globală. În ciuda diferențelor și a distanței, suntem cu toții parte a unui nucleu global, prinși în aceeași plasă a destinului. În ciuda diferențelor, suntem cu toții ființe sociale iar cooperarea, compasiunea sau toleranța sunt atribute necesare supraviețuirii și stării de bine la nivel global.

Noi oamenii suntem ființe sociale și avem nevoie de interacțiune și contact uman. De câte ori ne-am gândit înainte de pandemie cât suntem de norocoși că putem să ne vedem cu familia la o masa liniștită într-o zi de Sâmbătă! De câte ori ne-am gândit că nu vom putea să ne îmbrățișăm unii pe alții, că nu vom putea merge pe drum în gașcă! Ne-am fi putut imagina că cineva/ceva ne va interzice să stăm leneși câteva ceasuri cu prietenii la cafea sau bere după muncă! Ne-am fi putut închipui viața fără a merge în parc sau la cinema, la munte sau la mare! Ne-ar fi putut cineva interzice să mergem la club și să petrecem o noapte și o zi! Ne-am fi putut imagina că vom termina doi ani de master fără să ne cunoaștem colegii! Era de la sine înțeles că viața ne oferise un trai bun, pentru care nu trebuia să fim nici cel puțin recunoscători, dar pandemia ne-a învățat că nimic nu poate fi garantat, că nimic nu este permanent. Pandemia ne-a învățat cât de importantă este interacțiunea socială, relațiile cu ceilalți și cât de important este să-i apreciem pe oamenii din viața noastră.

După aproape doi ani de izolare, de distanțare socială, cei mai mulți dintre noi simțim deja într-o manieră sau alta efectele psihice și fizice. Dar oare faptul că ne lipsește afecțiunea și prezența fizică a familiei și a prietenilor, senzația nisipului de pe plajă, efortul și transpirația din sala de sport, aroma și discuțiile din cafenea, ne-ar putea învăța ceva? Dacă am conștientizat că problema noastră nu este izolarea ci frica de a ne confrunta cu demonii interiori, înseamnă că am învățat ceva. Dacă am învățat să vedem circumstanțele dificile din viața noastră ca o șansă de a ne dezvolta curajul și înțelepciunea, răbdarea și bunătatea, atunci suferința noastră personală are un rost. Dacă am învățat că în viață nu putem lua nimic ca și cum ni s-ar cuveni, această învățătură ne va arăta cu claritate importanța recunoștinței.  

Am putea începe să fim recunoscători pentru faptul că cei mai mulți dintre noi trăim în case suficient de confortabile, avem internet de mare viteză, avem opțiuni de divertisment nesfârșite, apeluri video și opțiunea de a lucra la distanță din confortul casei. Am putea fi recunoscători pentru faptul că putem să intrăm în contact cu cei dragi, îi putem vedea și auzi, că mâncarea poate veni la ușă sau putem fi recunoscători pentru faptul că suntem în viață și suntem sănătoși. În ciuda tuturor acestor avantaje, starea generală de spirit în izolare pare adesea să fie mai degrabă una de dezamăgire sau frustrare. Din păcate, totuși, de aici trebuie să începem: dacă nedreptățile din viața personală și din lume nu au fost convingătoare sau sunt prea ușor de ignorat, atunci poate pandemia cu inconvenientele ei neobișnuite și restricțiile libertății vor fi mai eficiente.

Pandemia, acest sfârși al eternității ne-a arătat că noi oamenii suntem adaptativi, iar viața este mai flexibilă decât credem. Pandemia a fost o perioadă de schimbări extraordinare și a trebuit să ne schimbăm rapid și să ne adaptăm la situația în evoluție. Această pandemie este o dovadă a faptului că suntem rezilienți, că avem capacitatea de a fi flexibili și creativi în fața incertitudinilor. Pandemia ne-a arătat că există în noi bunătate și umanitate, chiar și în cele mai întunecate vremuri. 

Oameni buni, Viața este prețioasă! Fiți recunoscători pentru ceea ce aveți. Nutresc speranța că  miile de suflete pierdute din cauza pandemiei peste tot în lume ne vor determina să ne regândim prioritățile și ne vor reaminti cât de prețioasă este viața. Pandemia este un memento, un semn distinctiv al existenței noastre care ne amintește să apreciem lucrurile mici din viață, exact acele lucruri pe care adesea am considerat că ni se cuvin fără să mișcăm un deget pentru ele. Să fim recunoscători  pentru familia și prietenii noștri, pentru sănătatea noastră și pentru faptul că suntem în viață. Să fim recunoscători pentru faptul că avem un loc de muncă, că avem mâncare în frigider și un loc pe care să-l numim acasă. În acești doi ani am învățat că, oricât de plăcut este să stau acasă în pijamale, singur cu Netflix, trăind visul introvertului, îmi e foarte dor să…Dorul m-a învățat să valorizez viața cu toate ale ei, rele și bune!

Cu toții am împărtășit o experiență istorică! Este o adevărată provocare să trăiești în condiții pandemice. Așa cum foarte bine ați văzut în ultimii doi ani lucrurile nu au mers întotdeauna așa cum ne-am așteptat. Ne-am confruntat cu obstacole și greutăți, cu urcușuri și coborâșuri dar pentru că orice are un început ajunge să se sfârșească, acest an pandemic a trecut și nimic nu mai poate schimba asta. Însă depinde doar de noi dacă vom învăța ceva din acest chin și dacă viața noastră va fi una mai bună sau mai rea de aici în colo! 

Cu multă sinceritate,

P.S. Dacă îți place ceea ce citești și consideri că acest articol ar putea ajuta, oferă și altcuiva posibilitatea de a afla despre el!

 

Photo: Unsplash.comhttp://www.pexels.com

AdelaR

Author AdelaR

More posts by AdelaR

Leave a Reply

20 − twelve =